Daniel Tudorache, la Gândul LIVE: A fost benefic pentru București faptul că toți primarii am fost de la PSD
This browser does not support the video element.
Primarul sectorului 1, Daniel Tudorache, a declarat la Gândul LIVE că în București, social-democrații vor o alianță cu Pro România.
„În acest mandat, a fost benefic pentru București că am fost de aceeași culoare politică. Nu existau meciuri, a funcționat cât de cât bine. Nu știu dacă vom mai avea și primari de sectoare și la Capitală. Ne dorim o alianță cu Pro România. Sunt mai multe partide mici cu orientare spre stânga și vrem să le unim.
Vom merge sub umbrela unor alianțe, sunt colegi care nu vor o alianță cu Pro România, dar pe noi nu ne interesează. Politica la Sectorul 1 NU mă interesează, mă interesează politica cetățeanului, i-am zis doamnei Clotilde că ai al doilea scor după mine ca și primar, că vreau să îi dau funcția de viceprimar… Nu a vrut. Până la urmă ne înțelegem între noi. Nici PNL nici USR nu au venit cu propuneri care să-i reprezinte, ci cu aberații. M-a deranjat la doamna Clotilde Armand că face politică.
În Primărie am venit cu 10 oameni, restul erau PDL-iști și am făcut treabă”, a declarat Daniel Tudorache, la Gândul LIVE.