Prima pagină » Știri » Dansatori de tango, într-un flashmob, la protestul privind Roșia Montană de la Universitate

Dansatori de tango, într-un flashmob, la protestul privind Roșia Montană de la Universitate

Dansatori de tango, într-un flashmob, la protestul privind Roșia Montană de la Universitate
Aproximativ 50 de dansatori au realizat un tango flashmob, la fântâna de la Univesitate, marți seară, în cadrul protestului privind proiectul de la Roșia Montană.

Aproximativ 50 de dansatori au realizat un tango flashmob, la fântâna de la Univesitate, marți seară, în cadrul protestului privind proiectul de la Roșia Montană.

Evenimentul „Tango Flashmob” a fost creat de membri ai mai multor comunități de tango din Capitală.

Ideea a plecat de la faptul că acest dans a fost inclus în patrimoniul imaterial UNESCO, în 2009, iar una dintre revendicările celor care protestează față de proiectul minier de la Roșia Montană este ca zona să fie inclusă în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, după cum au arătat participanții.

De altfel, dansatorii au avut lipite pe spate foi cu textul: „Salvați Roșia Montană. Tango este în UNESCO. Vrem Roșia Montană în UNESCO”.

Muzica a fost asigurată de o solistă și trei instrumentiști din rândul protestatarilor, care au cântat la tobă, chitară și muzicuță.

După o jumătate de oră, dansatorii au luat o pauză și s-au alăturat manifestanților, numărul acestora ajungând la aproximativ 100.

Ulterior însă, pe ritmul scandării „Uniți salvăm Roșia Montană” și al peturilor umplute cu pietricele, mai mulți dintre dansatori au reluat reprezentația.

Manifestanții, în majoritate tineri, s-au adunat la fântâna de la Universitate, marți seară, în cea de-a 17-a zi a protestului față de proiectul minier de la Roșia Montană.

Ei au venit cu steaguri și bannere cu mesaje printre care „Roșia Montană, Fukushima Românâniei”, „Mediul trebuie decontaminat” și „Adevărul nu stă în mine, ci în noi. Uniți salvăm Roșia Montană”.

Protestatarii cer retragerea proiectului de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roșia Montană, anularea contractului cu Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), interzicerea exploatărilor cu cianuri în România, introducerea zonei Roșia Montană în patrimoniul UNESCO și demiterea celor patru inițiatori ai proiectului de lege, miniștrii Dan Șova, Rovana Plumb, Daniel Barbu și directorul ANRM Gheorghe Duțu.

Duminică seară, peste 10.000 de oameni care se opun proiectului de la Roșia Montană au participat la un marș, desfășurat pe bulevardele dintre zonele Universitate, Unirii, Timpuri Noi, Mihai Bravu și Tineretului, oprindu-se în final în Piața Universității.

Proteste similare au avut loc duminică în mai multe orașe din țară, printre care Alba-Iulia, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Suceava, Buzău, Constanța, Timișoara, Sibiu, Târgu Mureș și Brașov. De asemenea, au fost anunțate proteste și la Budapesta, Londra, New York, Berlin, Amsterdam, Milano, Praga, Paris, Toronto, Viena și Barcelona.

Din 1 septembrie, în centrul Capitalei și în mai multe orașe din țară au loc zilnic proteste ale celor care se opun proiectului minier de la Roșia Montană. La protestele de până acum din Capitală, manifestanții au blocat timp de mai multe ore, în timpul nopții, Bulevardul Regina Elisabeta, Calea Victoriei, dar și un sens al Bulevardului Nicolae Bălcescu. De asemenea, ei au protestat la sediul Guvernului, al Parlamentului și cel al Televiziunii Române.

Protestele au început după ce Guvernul a aprobat, în 27 august, un proiect de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roșia Montană, documentul fiind transmis Parlamentului spre adoptare.

Marți, parlamentarii au aprobat înființarea Comisiei speciale pentru proiectul de lege care reglementează exploatarea de la Roșia Montană.

Autor

Citește și