Darius Vâlcov a fost achitat definitiv într-un dosar de corupție 

Darius Vâlcov a fost achitat definitiv într-un dosar de corupție 
Darius Vâlcov a fost achitat definitiv într-un dosar de corupție  / Sursă FOTO: Alexandru Dobre - Mediafax Foto
Publicat: 18/11/2021, 22:27

Fostul politician Darius Vâlcov a fost achitat definitiv, joi, de către Curtea de Apel Craiova, într-un dosar în care a fost trimis în judecată pentru instigare la dare şi luare de mită.

Potrivit informațiilor de pe pagina Curții de Apel Craiova, în acelaşi dosar au fost achitaţi alţi trei inculpaţi: Eduard Cincu, subinginer cadastru la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Olt, Mircea Dogaru, jurist la o firmă de cadastru, şi Elena Marinela Calotă-Sălcianu, administrator al SC Millenium Topographica SRL.

Darius Vâlcov şi ceilalţi inculpaţi primiseră decizii de achitare şi la instanţa de fond – Tribunalul Gorj, decizie menţinută de Curtea de Apel Craiova, prin respingerea apelului Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

„Respinge apelul formulat de apelant Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, ca nefondat. Admite apelul formulat de apelantul inculpat Vâlcov Darius Bogdan. Desfiinţează sentinţa penală apelată, în sensul că schimbă temeiul juridic în baza căruia s-a dispus achitarea inculpatului Vâlcov Darius Bogdan, pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la dare de mită prevăzută de art. 25 din Codul penal din 1969 raportat la art. 255 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 alin. 1 Cod penal şi instigarea la luarea de mită prevăzută de art. 47 Cod penal raportat la art. 289 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art.5 alin.1 Noul Cod penal, şi art.5 alin. 1 Cod penal, din art. 16 lit. b teza I Cod procedură penală în art.16 lit.a Cod procedură penală. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii. Definitivă”, se arată în sentinţa dată de Curtea de Apel Craiova.

Conform Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Darius Vâlcov a iniţiat constituirea a trei societăţi care acţionau ca un tot unitar – SC Millenium Topographica SRL, SC Contis Company SRL şi SCA Ciobanu şi Asociaţii.

Ulterior, fostul ministru al Finanţelor Publice ar fi decis să-l coopteze pe Eduard Cincu, funcţionar al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Olt, care să verifice în prealabil documentaţia întocmită de către angajaţii uneia dintre firme – având ca activitate cadastru – astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI.

Darius Vâlcov ar fi exercitat „activităţi de determinare mediată”

Potrivit anchetatorilor, Darius Vâlcov ar fi exercitat „activităţi de determinare mediată”, în urma cărora doi angajaţi ai societăţii Millenium Topographica SRL, controlată de Vâlcov, i-au dat lui Eduard Cincu câte 1.000 de lei lunar în perioada 2012 – 2015, sumă necuvenită şi neevidenţiată în actele contabile.

Suma de bani a fost remisă pentru ca funcţionarul de la OCPI Olt să avizeze documentaţia cadastrală întocmită de către angajaţii Millenium Topographica SRL.

„Inculpatul a săvârşit infracţiunea în modalitatea determinării mediate, indirecte, prin intermediul numitului Bărbulescu Daniel-Ionuţ, transmiţând decizia sa de a fi cooptat un funcţionar din cadrul OCPI Olt, încât societatea să nu înregistreze multe respingeri ale documentaţiilor cadastrale, indicând şi persoana care trebuia contactată spre realizarea scopului său – directorul OCPI Olt, pentru ca acesta să desemneze un funcţionar capabil să ajute SC Millenium Topographica SRL, inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan stabilind nu numai faptul ca acesta să primească o sumă de bani, dar fixează şi cuantumul acesteia, aspecte ce sunt transmise mai departe de către numitul Bărbulescu Daniel Ionuţ inculpatului Cincu Eduard, în cadrul unei întâlniri, astfel încât inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan a acţionat cu intenţia directă de a da bani necuveniţi funcţionarului public în legătură şi în scopul îndeplinirii de acte ce intră în atribuţiile sale de serviciu, în condiţiile în care investiţia financiară privind societatea de cadastru îi aparţinea, realizându-se astfel elementele circumstanţiale ale infracţiunii de instigare la luare de mită”, se arată în rechizitoriu.

Cuantumul sumei plătite lunar lui Eduard Cincu, subinginer cadastru la OCPI Olt, a fost stabilit tot de Darius Vâlcov. Banii respectivi nu erau evidenţiaţi în actele contabile, pentru a se crea o aparenţă de legalitate a plăţilor fiind înregistraţi la servicii de instruire profesională.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate alegeri prezidențiale 2024. Primele rezultate oficiale parțiale din turul I sunt uluitoare
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online