Darius Vâlcov demisionează din Senat

Publicat: 25/05/2015, 12:13

Darius Vâlcov este senator din 2012, unde a fost ales în colegiul uninominal 1 din Circumscripția electorală nr.30 Olt.

Demisia lui Vâlcov a fost depusă la Secretariatul Senatului, potrivit secretarului instituției, Ion Vărgău.

Plenul Senatului urmează să ia act de demisia acestuia și de vacantarea postului de senator.

Avocata lui Darius Vâlcov anunța, pe 7 aprilie, în ziua în care procurorii DNA au cerut instanței supreme emiterea unui nou mandat de arestare preventivă pe numele fostului ministru al Finanțelor, că acesta a demisionat din funcția de parlamentar.

„Demisia domnului Vâlcov este un act politic”, spunea la acel moment Lucia Furtună, avocata lui Vâlcov.

Cu toate acestea, demisia efectivă a fost trimisă abia luni la Biroul Permanent al Senatului, la distanță de o lună și jumătate de la anunțul făcut de avocata lui Vâlcov.

Darius Vâlcov, aflat în arest preventiv, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, care îl acuză de trafic de influență, spălare de bani și operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcțiile ocupa de acesta, de primar, senator și ministru.

În același dosar, procurorii DNA l-au trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, pe Minel Florin Prina, fost primar al municipiului Slatina, pentru complicitate la trafic de influență și complicitate la spălare de bani.

Omul de afaceri Lucian Petruț Șușală va fi judecat pentru complicitate la trafic de influență, complicitate la spălare de bani și complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

De asemenea, Petre Bogdan Timofte și Constantin Cristian Tomescu au fost trimiși în judecată, cu măsura controlului judiciar, aceștia fiind acuzați de complicitate la trafic de influență, spălare de bani și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit rechizitoriului trimis instanței, în 2009, administratorul unei societăți comerciale i-a cerut lui Darius Vâlcov, care atunci era primar al municipiului Slatina, să intervină la factori de decizie de la SC Compania de Apă Olt SA, pentru a câștiga licitații de lucrări pentru obiective din Slatina, Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești. În schimbul intervenției sale, omul de afaceri i-ar fi promis lui Darius Vâlcov că îi dă 20 la sută din valoarea sumelor încasate (fără TVA) din contractele de execuție a lucrărilor.

Darius Vâlcov mai este acuzat că, în perioada aprilie-decembrie 2011, a primit de la omul de afaceri, prin intermediul fostului primar Minel Florin Prina, suma totală de 2,5 milioane de lei, în cinci tranșe a câte 500.000 de lei, banii fiind dați lui Prina, în municipiul Slatina.

Vâlcov ar mai fi primit, în perioada 2012- 2013, de la omul de afaceri, prin intermediul mai multor firme, suma de 3.080.000 de lei.

Darius Vâlcov mai este acuzat și că, începând din 2011, a efectuat operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcțiile de primar, senator și ministru, utilizând informații deținute în virtutea acestora, în legătură cu șapte firme pe care le deține în fapt și pe care le administrează, prin interpuși, obținând astfel foloase de 2.272.200 de lei.

Potrivit anchetatorilor, Darius Vâlcov ar fi obținut mai multe bunuri, între care trei lingouri de aur, care cântăresc în total trei kilograme, un tablou cu ramă aurie, inscripționat Renoir, un tablou inscripționat Jean Cocteau și o pictură pe lemn, inscripționată Aurel Acasandrei, precum și sumele de 90.000 de dolari și 1.323.850 de lei.

Anchetatorii susțin că banii și bunurile au fost depozitate într-un seif. Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că seiful se afla în casa deputatului PSD Daniel Bărbulescu, prieten al fostului ministru al Finanțelor.

Procurorii au pus sechestru asigurător pe trei lingouri din aur, în valoare de 465.355 de lei, 172 de opere de artă, în valoare de 2.558.658 de lei, 63.010 de lire sterline, 290.334 de euro și 73.077 de dolari. De asemenea, a fost instituit sechestrul asigurător prin poprirea sumelor de 90.000 de dolari, 1.322.950 de lei și 600.000 de lei.

„Toate aceste bunuri și sume de bani au ajuns în posesia inculpatului Vâlcov Darius Bogdan, cu excepția sumei de 600.000 lei care a rămas în contul unei societăți comerciale”, au precizat anchetatorii.

Darius Vâlcov a stat în arest la domiciliu din 26 martie până în 2 aprilie, când a fost arestat preventiv.

Procurorii DNA au făcut, în 26 martie, șase percheziții în localități din județul Olt, în municipiul Slatina și în București, fiind căutate tablourile care ar fi fost achiziționate de Darius Vâlcov, prin interpuși, de la case celebre de licitații, cu bani presupus obținuți din fapte de corupție. În urma perchezițiilor, anchetatorii au găsit 101 tablouri, pe care figurează semnătura unor pictori celebri, cum ar fi Pablo Picasso (două gravuri și un desen în cărbune), Andy Warhol, Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian, Gheorghe Petrașcu, Constantin Piliuță, Corneliu Baba, Horia Bernea sau Octav Băncilă, potrivit DNA.

Darius Vâlcov a avut două mandate de primar la Slatina, din 2004 până în 2012. În 27 martie 2012, Darius Vâlcov și-a anunțat demisia din PDL, partid al cărui membru a fost din anul 2000. Astfel, el a fost eliberat din funcția de primar în 28 martie 2012, printr-un ordin al prefectului. La alegerile din iunie 2012, Darius Vâlcov a fost reales primar al Slatinei cu peste 80 la sută din voturi, dar a renunțat la funcție câteva luni mai târziu, respectiv în decembrie 2012, când a fost ales senator de Olt din partea PSD.

Din august 2014 și până în decembrie 2014, Darius Vâlcov a fost ministru delegat pentru Buget, iar de la sfârșitul anului trecut și până în 20 martie 2015 a fost ministru al Finanțelor Publice

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temperatura optimă în casă. La câte grade recomandă medicul specialist să setezi centrala termică pentru...
Vedeta din România pe care puțini și-o amintesc! Mama ei e disperată: fiica a renunțat...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Cum va reacționa Ucraina dacă Maia Sandu pierde alegerile și Republica Moldova intră sub controlul...
Mărturia sfâșietoare a vecinei celor trei români morți în Valencia. Ce s-a întâmplat cu doar...
O profesoară de liceu riscă 15 ani după gratii după ce s-a aflat că avea...
RAPORT: Europenilor ar trebui să li se spună să-și facă provizii, în caz de război...
Cum a luat 'block' Un show păcătos! Capatos a răbufnit: 'Nu se poate așa ceva!'...
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
EXCLUSIV. Mărturiile românilor din Spania care s-au aruncat în puhoaie pentru a-şi salva vecinii: "Am...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
16 români sunt dați dispăruți în Spania, în urma inundațiilor! MAE verifică informațiile cu privire...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Care este valoarea celui mai mare IQ înregistrat în lume în 2024? Terence Tao deţine...
Au fost găsite PRIMELE fosile de dinozaur în Hong Kong!
Doliu național azi: Am primit, cu multă durere, vestea tragică! Patriarhul Daniel...
Cea mai bună omletă din lume. Rețeta care face furori peste tot
Cum au arătat Sorin Brotnei și soția lui în ziua nunții. Imagini inedite cu mireasa...
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
VIDEO Mama Andreei Tonciu, despre infidelitatea soțului. Cum a aflat aceasta că a fost înșelată...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
O regulă veche de 100 de ani a fost infirmată! Cercetătorii spun că ar trebui...