Darius Vâlcov, urmărit penal într-un al treilea dosar. Cum a obținut suma de 2,5 milioane de lei

Publicat: 23 06. 2015, 12:45

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marți, de Direcția Națională Anticorupție, procurorii au început urmărirea penală a lui Darius Vâlcov într-un al treilea dosar penal, pentru infracțiunea de trafic de influență, faptele fiind săvârșite în perioada în care acesta era primar al municipiului Slatina.

Conform sursei citate, în perioada noiembrie-decembrie 2012, Darius Vâlcov i-a cerut unui denunțător, administrator al unei societăți comerciale, suma de 2.500.000 de lei, reprezentând un procent de 10-15% din sumele încasate de firma denunțătorului de la Primăria Slatina, în baza unui contract semnat anterior.

Procurorii anticorupție spun că în perioada 21 ianuarie 2013-13 iunie 2013 fostul primar a primit, în mai multe tranșe, de la respectiva societate, printr-o firmă intermediară, suma de 2.146.270 de lei, în schimbul intervenției pe lângă factori de decizie din Primăria Slatina, astfel încât denunțătorul să nu întâmpine probleme în derularea contractului și să primească banii la timp pentru lucrările efectuate.

Contractul avea ca obiect elaborarea studiilor de fezabilitate, a proiectelor tehnice și execuția lucrărilor pentru izolarea termică a fațadelor a 131 de blocuri din Slatina, având o valoare de 24.833.258 de lei fără TVA.

DNA precizează că lui Vâlcov i-au fost aduse la cunoștință acuzațiile și că în acest dosar sunt urmărite penal și alte persoane.

În 3 iunie, procurorii DNA îl anunțau pe Darius Vâlcov, adus atunci din Arestul Poliției Capitalei, că este urmărit penal într-un al doilea dosar, pentru trafic de influență, având în vedere că anul trecut, în perioada în care ocupa funcțiile de senator și ministru al Finanțelor, a luat de la un om de afaceri 10% din valoarea unui contract.

Potrivit DNA, în primăvara anului 2014, anterior semnării, în iulie 2014, a unui contract având ca obiect reabilitarea rețelei de apă și canalizare din două localități din județul Olt, Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina, județul Olt, fost ministru al Finanțelor și fost senator, i-a cerut unui om de afaceri, prin intermediar, 10% din valoarea sumelor, fără TVA. Banii urmau să fie încasați de societatea comercială reprezentată de omul de afaceri, cel care, de altfel, l-a și denunțat pe Vâlcov, în urma încheierii contractului cu SC Compania de Apă Olt SA, respectiv 1,7 milioane de lei.

Fostul ministru al Finanțelor a cerut acești bani pentru a interveni pe lângă factori de decizie din cadrul SC Compania de Apă Olt SA, astfel încât societatea pe care o reprezenta denunțătorul să încheie acel contract și să primească banii la timp.

„Ulterior, suspectul Vâlcov Darius Bogdan a primit de la omul de afaceri, prin intermediari, suma de suma de 1.700.000 lei, în două tranșe (în luna septembrie 2014 și în luna februarie 2015)”, potrivit DNA.

Surse judiciare declarau atunci, pentru MEDIAFAX, că fostul ministru al Finanțelor ar fi primit mită de la omul de afaceri Sorin Păduraru. Mai exact, omul de afaceri ar fi plătit această sumă astfel încât să fie deblocate plățile pentru un contract de execuție lucrări pentru reabilitarea unor străzi din Centrul istoric al municipiului Slatina.

Păduraru ar fi ajuns să ia legătura cu Darius Vâlcov și cu primarul de atunci al orașului, Minel Prina, prin intermediul unei persoane, care la rândul ei a apelat la Lucian Șușală. Acesta din urmă ar fi intervenit pe lângă Vâlcov și Prina, astfel încât aceștia să își exercite influența pe lângă persoanele cu atribuții de decizie pentru deblocarea acelor plăți.

În primul dosar deschis pe numele lui Vâlcov, procurorii DNA l-au trimis în judecată, în 20 mai, pentru trafic de influență, spălare de bani și operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcțiile ocupa de acesta. Darius Vâlcov este în arest preventiv din 2 aprilie.

În dosarul trimis în judecată, Minel Florin Prina, fost primar al municipiului Slatina, este judecat pentru complicitate la trafic de influență și complicitate la spălare de bani, omul de afaceri Lucian Petruț Șușală, pentru complicitate la trafic de influență, complicitate la spălare de bani și complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, Petre Bogdan Timofte și Constantin Cristian Tomescu, pentru complicitate la trafic de influență, spălare de bani și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit rechizitoriului trimis instanței, în 2009, Theodor Berna, administratorul societății Tehnologica Radion la data faptelor, i-a cerut lui Darius Vâlcov, care atunci era primar al municipiului Slatina, să intervină la factori de decizie de la SC Compania de Apă Olt SA, pentru a câștiga licitații de lucrări pentru obiective din Slatina, Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești. În schimbul intervenției sale, Theodor Berna i-ar fi promis lui Darius Vâlcov că îi dă 20 la sută din valoarea sumelor încasate (fără TVA) din contractele de execuție a lucrărilor.

Societatea Tehnologica Radion a câștigat licitațiile organizate în cadrul proiectului „Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și apă uzată în județul Olt”, fiind semnate contracte cu Compania de Apă Olt, pentru mai multe lucrări, în valoare de 78.201.552,15 lei.

Anchetatori susțin că Darius Vâlcov și Theodor Berna ar fi convenit ca sumele de bani promise în schimbul intervenției fostului ministru să fie date doar în numerar, în lei și la sediul firmei. Astfel, în perioada ianuarie-martie 2011, Vâlcov s-ar fi prezentat periodic la sediul societății Tehnologica Radion, unde ar fi primit, de la administratorul acesteia, suma totală de 1,2 milioane de lei, în trei tranșe de câte 400.000 de lei.

Darius Vâlcov mai este acuzat că, în perioada aprilie-decembrie 2011, a primit de la omul de afaceri, prin intermediul fostului primar Minel Florin Prina, suma totală de 2,5 milioane de lei, în cinci tranșe a câte 500.000 de lei, banii fiind dați lui Prina, în municipiul Slatina. Vâlcov ar mai fi primit, în perioada 2012- 2013, de la omul de afaceri, prin intermediul mai multor firme, suma de 3.080.000 de lei.

Procurorii îl mai acuză pe Darius Vâlcov și că, începând din 2011, a efectuat operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcțiile de primar, senator și ministru, utilizând informații deținute în virtutea acestora, în legătură cu șapte firme pe care le deține în fapt și pe care le administrează, prin interpuși, obținând astfel foloase de 2.272.200 de lei.

Potrivit anchetatorilor, Darius Vâlcov ar fi obținut mai multe bunuri, între care trei lingouri de aur, care cântăresc în total trei kilograme, un tablou cu ramă aurie, inscripționat Renoir, un tablou inscripționat Jean Cocteau și o pictură pe lemn, inscripționată Aurel Acasandrei, precum și sumele de 90.000 de dolari și 1.323.850 de lei.

Anchetatorii susțin că banii și bunurile au fost depozitate într-un seif. Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că seiful se afla în casa deputatului PSD Daniel Bărbulescu, prieten al fostului ministru al Finanțelor.

Procurorii au pus sechestru asigurător pe trei lingouri din aur, în valoare de 465.355 de lei, 172 de opere de artă, în valoare de 2.558.658 de lei, 63.010 de lire sterline, 290.334 de euro și 73.077 de dolari. De asemenea, a fost instituit sechestrul asigurător prin poprirea sumelor de 90.000 de dolari, 1.322.950 de lei și 600.000 de lei.

Procurorii DNA au făcut, în 26 martie, șase percheziții în localități din județul Olt, în municipiul Slatina și în București, fiind căutate tablourile care ar fi fost achiziționate de Darius Vâlcov, prin interpuși, de la case celebre de licitații, cu bani presupus obținuți din fapte de corupție. În urma perchezițiilor, anchetatorii au găsit 101 tablouri, pe care figurează semnătura unor pictori celebri, cum ar fi Pablo Picasso (două gravuri și un desen în cărbune), Andy Warhol, Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian, Gheorghe Petrașcu, Constantin Piliuță, Corneliu Baba, Horia Bernea sau Octav Băncilă, potrivit DNA.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că fostul ministru al Finanțelor a predat procurorilor 47 de tablouri, pe lângă cele peste 100 de opere de artă ridicate deja de anchetatori. Tablourile predate au fost inventariate și predate unui muzeu.

Potrivit surselor citate, Darius Vâlcov intenționa să deschidă o galerie de artă în București, iar în acest scop luase un spațiu și începuse amenajarea, dar, din cauza cercetărilor, ar fi ascuns tablourile la patru persoane de încredere. Anchetatorii ar fi găsit unele tablouri prin dulapuri sau pe sub paturi, din cauza faptului că Vâlcov și oamenii săi de încredere s-ar fi grăbit să le ascundă.

Galeria de artă pe care Darius Vâlcov intenționa să o deschidă în Capitală este pe strada Stockholm, din Sectorul 1, unde anchetatorii au găsit la percheziții 29 de tablouri. Darius Vâlcov ar fi dat un milion de lei unui intermediar, în 2013, pentru achiziția de tablouri, au precizat sursele citate.

Operele de artă găsite de procurori la adresa din Sectorul 1 sunt semnate, printre alții, de Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian, Corneliu Baba, Nicolae Vermont, Nicolae Dărăscu, Mircea Mihai Ciobanu, Rudolf Negely, Ștefan Câlția, Adam Bălțatu, Aurel Băieșu, Dumitru Ghiață, Iosif Iser, Samuel Mutzner, George Catargi, Francisc Chiuariu, Constantin Piliuță, Constantin Păuleț, Andy Worhol și Mihai Sârbulescu. Tot la aceeași adresă au fost găsite și obiecte decorative semnate Pablo Picasso și Victor Brauner, au spus sursele citate.

Darius Vâlcov a avut două mandate de primar la Slatina, din 2004 până în 2012. În 27 martie 2012, Darius Vâlcov și-a anunțat demisia din PDL, partid al cărui membru a fost din anul 2000. Astfel, el a fost eliberat din funcția de primar în 28 martie 2012, printr-un ordin al prefectului. La alegerile din iunie 2012, Darius Vâlcov a fost reales primar al Slatinei cu peste 80 la sută din voturi, dar a renunțat la funcție câteva luni mai târziu, respectiv în decembrie 2012, când a fost ales senator de Olt din partea PSD.

Din august 2014 și până în decembrie 2014, Darius Vâlcov a fost ministru delegat pentru Buget, iar de la sfârșitul anului trecut și până în 20 martie 2015 a fost ministru al Finanțelor Publice. În 26 mai, plenul Senatului a luat act de demisia lui Darius Vâlcov din calitatea de senator. De asemenea, Vâlcov și-a dat demisia și din PSD, în 25 mai.