Prima pagină » Știri » Data Paștelui în Răsărit și Apus. De ce sărbătorim Învierea la date diferite?

Data Paștelui în Răsărit și Apus. De ce sărbătorim Învierea la date diferite?

Data Paștelui în Răsărit și Apus. De ce sărbătorim Învierea la date diferite?
Anul acesta, sărbătoarea Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos va fi duminică, 16 apr. Probabil, mulți știu că Învierea Domnului se sărbătorește în acest an la aceeași dată în Biserica Ortodoxă, în Biserica Romano-Catolică și în Bisericile Protestante. Dacă vă aduceți aminte, aceeași dată comună am mai avut acum 3 ani, în 2014, pe 20 apr, în 2011, pe 24 apr, și în 2010, pe 4 apr, însă puțini cunosc faptul că următorul an în care vom sărbători împreună Paștele va fi abia în 2025, pe 20 apr.

În cei mai mulți ani, diferența dintre data Paștelui în Răsărit și în Apus este de o săptămână, însă poate fi și în aceeași zi sau chiar la o distanță de 5 săptămâni.

De ce avem această diferență? De ce anul acesta sărbătorim împreună Învierea?

La această întrebare, nu se poate răspunde într-o singură frază. Cei care nu cunosc și, din păcate, sunt mulți în această categorie, pot fi ușor ademeniți de speculații și afirmații alarmante sau false în mass-media (în presă, la televiziuni, pe Internet, pe Facebook), așa cum s-a întâmplat și în 2014, de genul, „Mare surpriză pentru ortodocși: vor sărbători Paștile anul acesta împreună cu catolicii” etc. Toate acestea sunt simple afirmații gratuite, prin care cei care le fac dau dovadă că nu cunosc bine învățătura și, mai exact, practica liturgică a Bisericii și, cu atât mai mult, nu au cunoștințe de astronomie, adică știința care studiază mișcarea astrelor pe cer și legile universului. A nu se confunda cu astrologia, care este total altceva, și anume, un ansamblu de credințe și presupuneri, care pornesc de la ideea, greșită după părerea noastră, că mișcarea și poziția relativă a astrelor pe cer pot influența viața și activitatea oamenilor, precum și alte evenimente pe pământ. Cea mai mare parte a institutelor de cercetare universitare și academice din lume consideră astrologia ca o pseudoștiință sau superstiție.

Trebuie spus de la bun început că nu este nicio surpriză faptul că anul acesta Sf. Paști se sărbătoresc împreună, ci este un fel de ritmicitate a mișcării astrelor, calculată de astronomi și oameni de știință cu mult timp înainte. Se poate cunoaște exact data Paștelui cu foarte mulți ani în avans, pentru că aceasta se poate preconiza ușor în funcție de mișcarea previzibilă și exactă a astrelor pe cer. Spre exemplu, cartea de cult Sfânta și Dumnezeiasca Evanghelie are la final o Pascalie, în care sunt trecute datele exacte ale Paștelui până în anul 2118.

Problema calendarului

Pentru a înțelege foarte bine această temă, trebuie mai întâi să cunoaștem exact problema calendarului. A doua întrebare firească ar trebui să fie: de ce astăzi sunt două calendare, în Apus și în Răsărit? Pe scurt, aceasta este cauza pentru care Paștele se sărbătorește în mod diferit, și anume existența a două calendare, unul în Apus și în tot sistemul calendaristic oficial internațional, iar altul în Răsărit, mai exact în practica liturgică a 3 Biserici Ortodoxe Autocefale, respectiv Patriarhia Ierusalimului, Biserica Rusiei, Biserica Serbiei și la Muntele Athos. În ceea ce privește data Paștelui, toate celelalte Biserici Ortodoxe o sărbătoresc după calendarul vechi cu ceilalți frați ortodocși, pentru a nu se produce o despărțire în sânul Bisericii Ortodoxe privind data celei mai importante sărbători a anului. Ar fi strigător la cer ca ortodocșii români, greci, polonezi să sărbătorească la aceeași dată cu catolicii și protestanții, iar ortodocșii ruși, sârbi și cei din Ierusalim la o dată ulterioară.

Problema calendarului este una care nu ține neapărat de doctrina și învățătura Bisericii, ci mai mult de știința de măsurare și divizare a timpului, urmând fenomene astronomice ciclice, spre exemplu fazele lunii sau mișcarea pământului în jurul soarelui.

Cuvântul calendar este unul foarte vechi, de origine latină, provenind de la termenul calendae (inițial de la calare = a striga), folosit pentru fiecare primă zi a lunii în calendarul roman, deoarece romanii erau chemați în forum la începutul fiecărei luni pentru a li se da veștile cele mai importante ale cetății, după unele surse, sau de la chemarea lunii noi, când aceasta era văzută pentru prima dată pe cer, după altele.

Pentru a înțelege de ce sunt două calendare, trebuie să avem câteva noțiuni fundamentale despre structura calendarului și subdiviziunile lui. Cum este organizat calendarul și care sunt subdiviziunile acestuia? De ce anul are 365 zile, luna are 30 zile, iar săptămâna 7 zile?

Calendarul este structurat după mișcarea aparentă a soarelui și după mișcarea lunii. Subdiviziunile calendarului sunt: anul, luna, săptămâna și ziua.

Anul calendaristic urmează anul solar sau astronomic, care este mișcarea completă de revoluție a pământului în jurul soarelui, în 365 zile și aproximativ 6 ore, mai exact, 5 h, 48 min și 45 sec. Aici este cuiul problemei: diferența de 11 min și 15 sec. Ea pare nesemnificativă, dar, vom vedea, aceasta a divizat Occidentul de Răsărit și Bisericile între ele.
Luna calendaristică este determinată de luna solară sau sinodică, care este intervalul dintre două faze identice consecutive ale lunii (dintre lună plină și următoarea lună plină), adică 29 ½ zile, mai exact 29 zile, 12 h și 44 min.

De ce săptămâna are doar 7 zile și nu 10 zile? Ce este de fapt o săptămână, vorbind din punct de vedere științific, astronomic? Ea este intervalul dintre două faze consecutive ale lunii, adică dintre lună nouă și primul pătrar, dintre primul pătrar și lună plină etc.

La început, erau 2 tipuri de calendare: lunar, bazat pe mișcarea lunii, la greci,  romani și arabi, și solar, bazat pe mișcarea aparentă a soarelui, la egipteni, în epoca târzie. Aceștia au fost vârful de lance în organizarea calendarului și în multe descoperiri astronomice.

Alcătuirea calendarului actual

Cine și când a alcătuit acest calendar? Calendarul folosit și în ziua de astăzi a fost alcătuit de Sosigene, un fizician și astronom egiptean din Alexandria, în anul 46 î. Hs., în timpul împăratului roman Iulius Caesar (49-44 î. Hs.), motiv pentru care s-a numit iulian. Sosigene a observat că anul astronomic are 365 zile și aproximativ 6 ore. El a stabilit ca anul calendaristic să aibă 365 zile, iar o dată la 4 ani să se mai adauge o zi, adică 24 ore, formând anul bisect (bis sextum=de două ori 6), pentru a se rezolva problema celor 6 ore în plus. Din păcate, nu a sesizat această mică diferență de 11 min și 15 sec. Într-o viață de om, aceasta este insesizabilă, dar la 128 de ani, ea reprezintă 1 zi, iar la 384 ani, 3 zile. Ce se întâmplă? O dată la 128 ani, anul calendaristic rămâne în urmă față de anul astronomic sau solar cu o zi. De ce? 11 min și 15 sec x 128 = 1440 min = 24 ore (60 x 24).

Sosigene a decis ca lunile să aibă 30 sau 31 zile, fără a avea legătură directă cu fazele lunii, iar februarie (pe atunci, ultima lună a anului) să aibă doar 28 zile și în anii bisecți, 29. Tot el a observat că echinocțiul de primăvară (lat aequus=egal, noctis=noapte) era la 24 martie.

În perioada respectivă, în Imperiul Roman, anul începea la 1 mar, și nu la 1 ian. Dovadă o reprezintă și numele ultimelor 4 luni ale calendarului actual, septembrie (septem=șapte), octombrie (octo=opt), noiembrie (novem= nouă), decembrie (decem=zece). O altă dovadă este faptul că, cea mai scurtă lună, februarie, a fost plasată la sfârșitul anului.

Prima îndreptare a calendarului

Prima corectare a calendarului se va face la Sinodul I ecumenic de la Niceea, în 325, când s-a discutat și Data Paștelui, stabilită în prima duminică după luna plină, după echinocțiul de primăvară. Sf. Părinți au observat că echinocțiul nu mai era la 24 mar, cum fusese stabilit de Sosigene, ci la 21 mar. De ce? Pentru că trecuseră aprox. 384 de ani (exact 371) din anul 46 î. Hs., timp în care s-au pierdut 3 zile. Aceștia au hotărât doar mutarea datei echinocțiului pe 21 mar, suprimând cele 3 zile pierdute. Îndreptarea nu a ajutat cu nimic, deoarece în continuare se pierdeau zilele.

Îndreptarea calendarului în Apus

În sec. XVI, diferența crescuse destul de mult, la 10 zile. Conciliul de la Trident (Spania, 1545-1563) a propus modificarea calendarului. La porunca Papei Grigorie al XIII-lea (motiv pentru care noul calendar se va numi gregorian), astronomul italian Luigi Lilio a făcut îndreptarea calendarului, în 1582, găsind o metodă care să rezolve problema. În primul rând, au fost suprimate cele 10 zile pierdute, 5 oct a devenit 15 oct 1582. El a hotărât ca, dintre anii seculari și bisecți, să rămână bisecți numai cei care se împart exact la 4, adică 1600, 2000, 2400; ceilalți vor fi ani comuni: 1700, 1800, 1900, etc. De ce? Pentru că la aprox. 400 ani (mai exact 384), se pierd 3 zile, care trebuie ajustate.
Calendarul îndreptat, numit și „stilul nou”, a fost preluat treptat de țările din Occident, inclusiv America, datorită influenței Bisericii Romano Catolice, iar în Răsărit s-a folosit mai departe vechiul calendar iulian, numit „stilul vechi”.

Îndreptarea calendarului în Răsărit

La început, Biserica Ortodoxă nu a acceptat îndreptarea calendarului din motive confesionale. Treptat însă, diferența a avansat, ajungând la începutul sec. XX, la 13 zile, diferență pe care o avem și astăzi.

Statele răsăritene și chiar și cele din Asia au început să preia modificarea calendarului în viața civilă: Japonia în 1873, China în 1912, Rusia și Bulgaria în 1918, România și Serbia în 1919, Grecia în 1923, Turcia în 1926, Egiptul în 1928.
În 1923, a avut loc un Congres Panortodox la Constantinopol, în care s-a dezbătut problema aceasta, înțelegându-se că este mai mult o problemă științifică, astronomică, și nu una doctrinară. Bisericile Ortodoxe au convenit să îndrepte calendarul iulian prin suprimarea diferenței de 13 zile, astfel încât anul calendaristic să coincidă cu cel astronomic. A fost propusă și o nouă metodă de îndreptare, care are o valabilitate mai mare (44.000 ani) decât cea propusă de Luigi Lilio (3.400 ani), respectiv dintre anii seculari, vor fi bisecți numai cei care împărțiți la 9 dau rest 2 sau 6. 

Totodată, s-a hotărât ca fiecare Biserică autocefală să facă această modificare a calendarului la momentul oportun. Cele mai multe Biserici Ortodoxe au făcut modificarea calendarului în următorii ani, Biserica Ortodoxă Română în 1924.
Trei Biserici Ortodoxe nu au îndreptat calendarul nici în ziua de astăzi, anume Patriarhia Ierusalimului, Biserica Rusiei și Biserica Serbiei, precum și Muntele Athos. Dacă la noi Crăciunul este pe 25 dec, în Biserica Rusiei acesta este pe 7 ian (25 dec + 13).

Tot atunci, s-a mai hotărât ca sărbătoarea Paștelui să se serbeze de toate Bisericile Ortodoxe la aceeași dată, după Pascalia veche sau după stilul vechi, pentru a nu se produce scindare în sânul Bisericii Răsăritene.

Data Paștelui

Stabilirea modului de calcul pentru data Paștelui a fost făcută la Sinodul I Ecumenic de la Niceea în anul 325, după 3 reguli foarte clare:

1. Paștele trebuie să fie întotdeauna în zi de duminică.
2. Prima duminică, după luna plină, după echinocțiul de primăvară (21 mar).
3. Dacă Paștele creștin coincide cu Paștele iudeilor, Paștele creștin se amână cu o săptămână.

Datorită regulilor de mai sus, data Paștelui, poate cădea într-un interval de 5 săptămâni.

Care este acel interval de timp? Cel mai devreme, poate cădea în felul următor: dacă echinocțiul de primăvară (21 mar) este într-o zi de sâmbătă și seara este lună plină, întrunind condițiile, a doua zi, duminică 22 mar, se poate serba Învierea Domnului. Mai devreme nu se poate! Care este cea mai îndepărtată zi? Următoarea lună plină, va fi peste 29 ½ zile (după o lună sinodică), adică pe 19 apr. Dacă 19 apr este într-o zi de luni, se va putea serba Paștile abia duminică 25 apr.

Însă, aceste date sunt valabile doar în Apus. De ce? Pentru că aici se folosește în unanimitate calendarul îndreptat, gregorian, în care echinocțiul de primăvară calendaristic coincide cu cel astronomic, 21 mar. În Răsărit, din cauza faptului că mai sunt trei Biserici Ortodoxe care folosesc calendarul vechi, iulian, care este în urmă cu 13 zile, data echinocțiul de primăvară este considerată 3 apr (21 mar + 13). În acest caz, toate datele calcului de mai sus se amână cu 13 zile. În consecință, prima dată când poate cădea Paștele în Răsărit este 4 apr (22 mar + 13), cum a fost în 2010, iar cel mai târziu este 8 mai (25 apr + 13), așa cum a fost în 1983.

Din acest motiv, de cele mai multe ori, diferența dintre data Paștelui în Răsărit și în Apus este de o săptămână. Se poate însă întâmpla să fie în aceeași zi, ca anul acesta, dar și la o diferență foarte mare, de 5 săptămâni, cum a fost, spre exemplu, anul trecut, în 2016, 27 mar în Apus și 1 mai în Răsărit, iar foarte rar la o diferență de 4 săptămâni, așa cum vom avea în anul 2021, 4 apr în Apus și 2 mai în Răsărit. Niciodată nu există o diferență de 2 sau 3 săptămâni.

Când poate exista o diferență de 5 săptămâni? Atunci când luna plină este imediat după echinocțiul de primăvară astronomic (21 mar), până în data de 3 apr, astfel încât calendarul vechi, iulian, „pierde” această lună plină, fiind înaintea echinocțiului său convențional (3 apr) și trebuie să aștepte următoarea lună plină, adică 29 ½ zile, iar dacă aceasta pică într-o zi de luni, abia duminica viitoare poate fi Paștele.

Mai este o întrebare: De ce anul acesta sărbătorim Paștele împreună? Știm că echinocțiul de primăvară este pe 21 mar în Apus și pe 3 apr în Răsărit. Anul acesta, 2017, luna plină va fi pe 11 apr, la ora 09:08. Așadar, ambele calendare au data echinocțiului de primăvară înainte de 11 apr. Apusul trebuie să aștepte mai mult luna plină, de pe 21 mar până pe 11 apr, și în timpul acesta se încadrează și Răsăritul, cu data echinocțiului după calendarul vechi, pe 3 apr. Întrunindu-se toate cele 3 condiții ale Sinodului I Ecumenic de la Niceea, următoarea duminică, 16 apr, va fi sărbătorită Învierea Domnului în toată Biserica Creștină.

Citește și