Prima pagină » Știri » De 1 decembrie, Trenul Regal va efectua un traseu-omagiu. Ce rută a ales Familia regală

De 1 decembrie, Trenul Regal va efectua un traseu-omagiu. Ce rută a ales Familia regală

De 1 decembrie, Trenul Regal va efectua un traseu-omagiu. Ce rută a ales Familia regală
Trenul Regal va efectua, în mod simbolic, itinerariul "Trenului Aducerii Aminte", pe 1 decembrie, cu ocazia Zilei Naționale, Familia regală călătorind pe traseul Turnu Severin - București, în semn de omagiu adus regelui Carol I, la 150 de ani de la venirea acestuia în țară.

Pe 8 mai 1866, principele Carol punea piciorul pe pământ românesc, la Turnu Severin. Pe 10 mai, principele suveran intra în Capitală, iar, pe 29 iunie, era adoptată constituția în care, pentru prima oară în istorie, țara noastră era denumită „România”, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Anul acesta, principesa moștenitoare Margareta și principele Radu, însoțiți de principesa Maria, vor parcurge, cu Trenul Regal, județele Mehedinți, Dolj, Olt și Dâmbovița, încheind călătoria la București.

„Trenul Aducerii Aminte” se va opri în gara Turnu Severin pe 30 noiembrie, la ora 15.30, unde va putea fi vizitat până la ora 21.00.

Familia regală va participa la întâlniri cu reprezentanții autorității locale, cu oameni de cultură și artă, precum și cu alți reprezentanți ai comunității din județul Mehedinți.

Este în tradiția Familiei regale folosirea călătoriei cu Trenul Regal pentru un scop social, cultural, educațional, caritabil. Anul acesta, în urma tragicului incendiu din Capitală, în care un mare număr de tineri și-au pierdut viața sau au fost grav răniți, Familia regală a decis să organizeze, pe durata călătoriei cu „Trenul Aducerii Aminte”, un eveniment dedicat strângerii de fonduri. Evenimentul va fi organizat în parteneriat cu companii medicale și reprezentanți ai mediului de afaceri. Proiectul medical căruia fondurile îi sunt destinate va fi anunțat în scurt timp.

Trenul Regal va pleca, în dimineața de 1 decembrie, din gara Turnu Severin, la ora 8.30, iar prima oprire va avea loc în gara Filiași, la ora 10.49, unde va opri pentru 10 minute, apoi în gara din Craiova, la ora 11.40, unde trenul va staționa 20 de minute, iar Familia regală va vizita o expoziție amplasată în incinta gării.

A treia oprire va avea loc în gara din Slatina, la ora 13.10, pentru 10 minute, și a patra oprire va avea loc în orașul Titu, la ora 16.13, unde trenul va staționa 12 minute. Gara din Titu este istoric legată de regele Carol I și de regina Elisabeta. Suveranii își așteptau adesea musafirii oficiali la Titu, unde se urcau în tren și parcurgeau drumul către București – Cotroceni, alături de invitații regali din străinătate.

Ultima oprire a trenului, în ziua de 1 decembrie, va fi la gara regală Băneasa, la ora 17.16. Toți cei care vor dori să întâmpine Familia regală și să vadă Trenul Regal în gara orașului lor sunt bineveniți, se arată în același comunicat.

Citește și