Prima pagină » Știri » De când și-au luat „buletin de remainian”, Tom, Dom și Keri au un singur gând. „Am văzut numai mesaje de susținere”

De când și-au luat „buletin de remainian”, Tom, Dom și Keri au un singur gând. „Am văzut numai mesaje de susținere”

Tom Garrett, Dom Hugh Somerville-Knapman și Keri Mackley și-au luat „buletinele de remainians". Au făcut-o fără ezitare atunci când au aflat despre campania Gândul și GMP Advertising/Webstyler: "Romanians adopt Remainians". Nu au fost niciodată până acum în România, dar speră să o facă cât mai curând. „Am văzut numai mesaje de susținere", spune Tom. Chiar dacă tema imigrației a fost una exploatată la maximum de tabăra „leave", Hugh susține că aceasta este o falsă problemă în Regat. „Mulți britanici sunt fericiți că România s-a dezvoltat și a prosperat și sperăm să continue în această linie", a adăugat el. „Sunt furioasă pe rezultatul referendumului", spune și Keri, care nu a fost până acum în țara noastră, dar plănuiește să o facă. „Ador această campanie", a mai spus ea.

„Mulți dintre noi nu vrem să plecăm. Nu întoarcem spatele Uniunii Europene. Ce s-a întâmplat este un dezastru”. Cam așa s-ar putea rezuma cele declarate, într-un interviu pentru Gândul, de către tânărul Tom Garrett, student la „University for the Creative Arts”, din sud-estul Angliei, care deja se poate lăuda cu premiul pentru cea mai bună regie a unui film documentar de scurt metraj, câștigat la Festivalul Internațional de Film de la Southampton. Rezultatul referendumului din 23 iunie l-a devastat, spune el, motiv pentru care planurile de emigrare au ieșit din sfera imposibilului, cu atât mai mult în lumina celor care se prefigurează în țara natală: o creștere exponențială a prețurilor.

„Sunt devastat din cauza referendumului. Viitorul meu a devenit foarte incert. Sunt regizor și multe dintre proiectele din domeniu, în Marea Britanie, primesc finanțări din Uniunea Europeană, lucru care va deveni practic imposibil, acum. Am protestat oriunde am putut împotriva rezultatului, în condițiile în care votul pentru ieșirea din Uniunea Europeană a fost unul emoțional”, a declarat Tom pentru Gândul.

Tom confirmă regretele care ar fi apărut în rândul britanicilor care au votat pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, punctând, în acest sens, că mulți „erau furioși față de actuala situație economică a țării”.

„Oamenii sunt speriați. Regretă și, cu siguranță, au fost oameni care nu au înțeles ce înseamnă să părăsești Uniunea Europeană. Ei au văzut doar campania „Leave” și sunt oameni, la noi în țară, care cred că plecarea din UE se referă la „plecarea imigranților””, a mai spus Tom.

Totodată, Tom a vorbit și despre diversitatea existentă în Marea Britanie, pe care dorește să o vadă menținută, context în care a punctat că, în urma rezultatului din 23 iunie, aceasta va fi afectată în condițiile în care prețurile vor crește foarte mult: „Suntem o țară extrem de diversă. Avem bucătăria noastră, dar ne bazăm foarte mult pe mâncarea din import. Ca exemplu, printre bucatele cu care ne mândrim, noi britanicii, se numără și o mâncare tradițională din India. Avem „fish and chips”, dar gătim mult după rețetele europene. Acum, prețurile vor crește exponențial”.

Întrebat unde a auzit de campania „Romanians adopt Remainians”, demarată de Gândul, Tom a răspuns că un profesor, care, de asemenea, a îmbrățișat ideea și s-a alăturat demersului, i-a povestit de ea.

„Mi s-a părut interesant și amuzant, așa că m-am implicat și eu. Mi se pare că e foarte amuzantă”, a precizat Tom, adăugând că și prietenii săi au fost adoptați de români și au reușit să intre în contact cu noile familii.

„Am văzut numai mesaje de susținere”, a mai spus acesta. 

Deși nu a întâlnit niciun român, în Anglia, și nu a fost niciodată în România, Tom a mărturisit că și-ar dori să o viziteze.

„Un alt motiv pentru care sunt supărat din cauza referendumului e următorul: nu am părăsit Anglia, am crescut având puține posibilități financiare, însă știam că mereu voi avea oportunitatea de a călători ieftin în Europa. Nu o să mai fie așa, ceea ce este devastator pentru mine. Dar, da, mi-ar plăcea să vin în România. Pare o țară frumoasă”, a declarat Tom.

Pe de altă parte, întrebat dacă problema imigranților este una reală în Marea Britanie, Tom a negat vehement, subliniind că austeritatea reprezintă principalul motiv pentru care iau naștere cazurile de rasism, parte din britanici fiind de părere că străinii sunt de vină pentru nivelul lor de trai scăzut.

„Din cele mai vechi timpuri, țara noastră s-a confruntat cu cazuri de xenofobie extrem de urâte, având în vedere disparitatea între nivelurile de trai. Deși imigrația are doar efecte pozitive, sunt anumite părți în Marea Britanie unde oamenii cred că străinii vin ca să le ia locul de muncă. O statistică arăta, la un moment dat, că un milion de lire s-a dus la bugetul de stat din taxele plătite de cei veniți din UE să muncească aici”, a mai afirmat Tom.

Dom Hugh Somerville-Knapman, preot: „Lucrurile nu sunt atât de rele pe cât le prezintă UKIP”

În aceeași notă, Dom Hugh Somerville-Knapman, preot în orașul Reading, care e situat în comitatul Berkshire, între Londra și Oxford, a declarat, pentru Gândul, că a aflat de campania „Romanians adopt Remainians” online și că și-ar dori să viziteze România, mărturisind că mulți britanici sunt fericiți de progresul înregistrat de țara noastră. 

„Nu cunosc persoana care m-a adoptat. Din păcate nu cunosc niciun român. Campania mi-a reamintit de situația nefericită din orfelinatele din România, de care am auzit, noi cei din vest, imediat după căderea lui Ceaușescu. Așa că această campanie arată o dată în plus cât de mult au evoluat lucrurile în România din moment ce românii pot să glumească pe tema adopției. Mulți britanici sunt fericiți că România s-a dezvoltat și a prosperat  și sperăm să continue în această linie”, a declarat acesta.

Totodată, Somerville-Knapman a declarat că „lucrurile nu sunt atât de rele pe cât le prezintă UKIP” în ceea ce privește imigranții, subiect care nu relevă o noutate și nici măcar o problemă, pentru britanici.

„Sunt situații în care anumite grupuri nu reușesc să se integreze și rămân segregate în anumite arii. Dar acest lucru nu constituie o noutate și nici o problemă în Marea Britanie. Argumentul că imigranții ne fură locurile de muncă este greu de demonstrat, în condițiile în care rata șomajului în Marea Britanie este de 5%, ceee ce reprezintă un nivel extrem de scăzut”, a afirmat Dom Hugh Somerville-Knapman.

Keri Mackley: „Ador campania. Atât de simplă, și totuși foarte inteligentă”

La rândul său, tânăra Keri Mackley, care locuiește, de asemenea, în orașul Reading, s-a declarat încântată de campania „Romanians adopt Remainians”, la care a aderat după ce a văzut-o pe pagina de Facebook a ziarului „The Guardian”, caracterizând-o drept „simplă, și totuși foarte inteligentă”. Deși nu știe de cine a fost adoptată și nu a vizitat România, aceasta plănuiește să vină în țara de adopție.

„Ador campania. Nu am prieteni români. Sunt furioasă pe rezultat. A fost câștigat pe minciuni. Privind lucrurile altfel, 37,5% au votat pentru ieșirea Marii Britanii din UE, 34,7% au votat pentru rămânere, iar 27,8% nu au votat. Practic, 62,5% dintre britanici nu au votat să iasă din Uniunea Europeană. Nu există suficientă reprezentare pentru a spune că majoritatea publicului a decis să părăsească blocul comunitar”, a declarat, pentru Gândul, Keri.

În viziunea sa, „politicienii din Marea Britanie sunt în cădere liberă” după rezultatul referendumului din 23 iunie, rezultat care îi poate schimba și ei planurile de viitor. 

„Sper că nu voi pleca, dar cine știe…”, a mai spus aceasta.

 

 

 

Autor

Citește și