De ce CUMPĂRĂ românii APARTAMENTE NOI. „E o AFACERE PROFITABILĂ!”, (dezvoltatori). Riscul este mai mic decât cel al depozitelor bancare (evaluatori)

Publicat: 30 01. 2020, 16:25

În general, spun dezvoltatorii, cele mai căutate locuințe sunt garsonierele – 50% din vânzările cu scop de închiriere, dar și apartamentele cu două camere, 40% din total. Restul este reprezentat de achiziții pentru apartamente cu trei sau patru camere.

Conform rezultatului unui studiu de companie remis la redacție, aproape o treime din cumpărătorii de locuințe noi aleg să achiziționeze apartamente pentru a le închiria, deoarece randamentul acestora este de 5-7%, mai bun decât dobânda pe care o oferă băncile pentru depozite. Astfel, spun dezvoltatorii, se observă o tendință în creștere pentru achiziția apartamentelor cu scopul de a fi închiriate.

„O parte dintre cei care cumpără apartamente pentru închiriere, fac credite ipotecare pentru că ratele lunare sunt chiar mai mici decât chiria pe care o primește proprietarul. E o afacere profitabilă și fără bătăi de cap. Practic apartamentul se plătește singur în decursul anilor. Din ce în ce mai mulți clienți ne spun că achiziționează pentru când vor crește copiii și că, până atunci, chiria va acoperi rata la bancă”, afirmă Catalina Urzicana, reprezentant al Citta by Nusco.

În condițiile în care, în anii trecuți, clienții dezvoltatorilor imobiliari erau preponderent cei care voiau să cumpere pentru a se muta într-un ansamblu nou, acum 30% din aceste vânzări sunt apartamente cumpărate pentru a le scoate la închiriere. În comparație, în urmă cu cinci ani, doar 10% din aceste vânzări erau cu scop de investiție.

„Am observat acest trend pe măsură ce construim. Dacă la Palladium doar 8% din apartamente erau achiziționate cu scop de investiție, la Hils printre primii cumpărători au fost cei care cumpără cu scop de închiriere, având ca principal argument stația de metrou Anghel Saligny, care se află chiar în mijlocul ansamblului”, a precizat la rândul său Florin Munteanu, reprezentant Hils.

„Economia s-a înzdrăvenit, veniturile au crescut și nu s-au mai întâmplat «chestii nebune» pe piață”

Potrivit precizărilor făcute pentru Gândul.info, dr. Ion Radu Zilișteanu, evaluator imobiliar și bunuri mobile și profesor de economie, afirmă că, în esență, informația transmisă de dezvoltatori este una corectă.

„Ușor-ușor, având în vedere că au trecut 12 ani de la criză, economia s-a înzdrăvenit, veniturile au crescut și nu s-au mai întâmplat «chestii nebune» pe piață; creșteri de prețuri etc. Din contră, a existat o oarecare stabilitate pe piața imobiliară. Având în vedere acest surplus de venituri față de perioada crizei, evident că mulți sunt atenți în ce anume să investească”, a afirmat evaluatorul imobiliar.

Acesta a adăugat că investițiile în depozitele bancare, „cele mai conservatoare”, nu ar avea un randament prea bun, în condițiile în care există dobânzi bancare la depozite care nu acoperă nici măcar inflația.

„De aceea, evident că asta nu mai atrage pe cineva în mod special. Ca atare, s-a urmărit alt tip de investiție care să aibă un grad relativ mic de risc. (…) Luând în calcul riscul relativ mic, prețurile fiind la 50-65% față de vârfurile înregistrate la începutul lui 2008, evident că a devenit interesantă această investiție în imobile pe care să le închiriezi în scopul de a realiza un venit”, a mai punctat Zilișteanu. „Este foarte corectă observația că, uneori, chiria pe care o încasezi, este chiar mai mare decât rata creditului ipotecar. Ceea ce este esențial într-o astfel de afacere este că bunul imobil îți aparține în continuare și după această perioadă”.

Garsonierele și apartamentele cu două camere sunt cele mai accesibile la preț, dar și cele mai căutate pentru închiriere pentru că au cel mai mare randament, spun cei de la Nusco. De exemplu, la o garsonieră într-un bloc nou, chiria poate depăși 400 de euro lunar, dacă se află într-o zonă bună – aproape de mijloacele de transport și de puncte de interes. O astfel de garsonieră ar costa 55.000 de euro cu o rată lunară – la un credit ipotecar pe 20 de ani și un avans de 25% – de 1.400 de lei, au mărturisit sursele citate.

Piața chiriilor a crescut în ultimii zece ani constant, valoarea chiriilor fiind pe pantă ascendentă. La garsonierele din blocurile noi, chiriile variază de la 300 de euro la 500 de euro, iar la un apartament cu două camere chiriile pornesc de la 450 de euro, dar pot depăși 600 de euro lunar.

Valoarea chiriilor variază în funcție de locația ansamblului rezidențial, dotări și finisaje.

Cele aflate în centru sunt chiar și cu 40% mai scumpe decât cele din cartierele aflate la periferia Bucureștiului.

Sursă foto: Pixabay