De ce nu au fost înghețate prețurile la începutul pandemiei de coronavirus. Explicațiile lui Bogdan Chirițoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei

Publicat: 19 11. 2020, 14:09
Bogdan Chirițoiu / Foto - Mediafax

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chirițoiu, susține că prețurile nu au fost înghețate la începutul pandemiei de coronavirus întrucât acest lucru ar fi dus la o catastrofă și la apariția unei situații ca pe vremea comunismului, când oamenii stăteau la cozi la magazine.

Bogdan Chiriţoiu a susținut în cadrul conferinței „Evoluţia economiei în sectoare-cheie 2020”, organizate joi, 19 noiembrie, că sectorul alimentar a fost supus unui șoc puternic la începutul pandemiei, dar că s-a redresat și a funcționat bine.

Bogdan Chirițoiu: Sectorul alimentar, supus șocului la începutul pandemiei

„Retailul alimentar a fost un sector supus şocului la începutul pandemiei şi a rezistat, am văzut creşteri moderate, a fost o creştere mare a cererii şi o presiune mare pe lanţurile logistice, când statele închideau graniţele sau când şoferilor nu li se mai permitea să circule, erau puşi în carantină. (…) Cu toată această presiune, cu panica din rândul populaţiei, sectorul a funcţionat, n-am ajuns să avem penurie sau preţuri foarte mari, ceea ce ne arată rezilienţa sectorului. Aici sunt mândru că am contribuit şi noi la calmarea spiritelor”, a declarat președintele Consiliului Concurenței.

Președintele Consiliului Concurenței: Înghețarea prețurilor ar fi dus la o catastrofă

Totodată, acesta a anunțat că s-a pus în discuție plafonarea prețurilor, însă, potrivit acestuia, din fericire nu a fost adoptată o asemenea măsură.

„Era un risc real să ne trezim, la începutul pandemiei, cu măsuri panicarde precum îngheţarea preţurilor, care ar fi dus la o catastrofă, la situaţia din comunism, cine îşi mai aminteşte, cu lipsă de alimente şi cozi la magazine. Mă bucur că minţile mai calme au câştigat această dezbatere şi nu am recurs la măsuri de panică, care ar fi făcut mult mai rău decât bine”, a explicat Bogdan Chirițoiu.

De asemenea, acesta a reamintit de importanța aplicației Monitorul Prețurilor prin intermediul căreia autoritățile au putut lua decizii înțelepte pe baza datelor în timp real referitoare la evoluţia preţurilor principalelor produse alimentare.