De ce nu mai vrea premierul Ponta să meargă la meciul de fotbal Ungaria-România

Publicat: 18 02. 2013, 23:20
Actualizat: 30 03. 2019, 05:54

Premierul Victor Ponta a declarat că intenționa să meargă la Budapesta, în luna martie, pentru a asista la partida de fotbal dintre Ungaria și România, dar că, în actualul context cu tensiuni politice bilaterale, nu dorește ca acest gest să fie interpretat ca o provocare și să pună „paie pe foc”.

„În mod normal, aveam în plan să merg la Budapesta, dar în actualul context nu vreau să pară că pun paie pe foc. M-aș fi dus pe stadion, dar în condițiile actuale nu aș vrea să se interpreteze ca o provocare, nu trebuie să mai amestecăm politicul cu fotbalul”, a spus Ponta la Dolce Sport.

El a adăugat că speră ca echipa României să învingă și, astfel, „lucrurile să se închidă”.

Ungaria vrea o rezolvare prin dialog a situației care a evoluat după ce România a interzis folosirea steagului secuiesc pe clădirile publice, a declarat secretarul de stat din Ministerul ungar de Externe Zsolt Nemeth, afirmând că Budapesta nu vrea ca problema să fie ridicată la nivel european.

Comisia de Disciplină a FIFA a decis să sancționeze federația ungară, după manifestările de rasism și antisemitism de la meciul amical cu Israel din august 2012, astfel că partida Ungaria – România, din preliminariile CM-2014, programată în martie, se va juca fără spectatori.

Comisia de Apel a FIFA a respins recursul făcut de Federația Ungară de Fotbal și a menținut decizia Comisiei de Disciplină, care sancționase Ungaria cu disputarea fără spectatori a meciului cu România, din preliminariile CM-2014, a anunțat, luni seară, site-ul oficial al MLSZ.

Federația de la Budapesta a anunțat că va apela și la ultima cale de recurs, Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

Meciul Ungaria – România este programat la 22 martie.