Prima pagină » Știri » De ce Ro-Alert nu a anunțat tornada? Arafat: Sistemul nu depistează singur fenomenele meteo

De ce Ro-Alert nu a anunțat tornada? Arafat: Sistemul nu depistează singur fenomenele meteo

De ce Ro-Alert nu a anunțat tornada? Arafat: Sistemul nu depistează singur fenomenele meteo
Raed Arafat, șeful DSU, răspunde criticilor potrivit cărora Ro-Alert ar fi trebuit să avertizeze populația cu privire la tornada de marți din Călărași și precizează că sistemul nu depistează singur fenomenele periculoase, subliniind că meteorogii sunt cei care interpretează datele, nu DSU sau IGSU.

„Unii au început să atace sistemul Ro-Alert de parcă sistemul Ro-Alert este un radar meteo care trebuie să avertizeze despre fenomenele meteo înainte că ele să apară. Cred că este momentul să clarificăm din nou, și cât de detaliat posibil, cum funcționează acest sistem. La nivelul fiecărui dispeceratul ISU județean, precum și la nivelul IGSU și al DSU, există terminale de activare Ro-Alert; Sistemul de alertare Ro-Alert este activat de oricare din aceste dispecerate, de către ofițerul de serviciu care alege zona în care populația trebuie să fie avertizată, în vederea înștiintării despre un fenomen sau situație periculoasă iminentă; Ca să activăm sistemul Ro-Alert, trebuie în primul rând să aflăm despre faptul că situația respectivă urmează să aibă loc sau cel puțin faptul că fenomenul este în desfășurare; Pentru cei care nu cunosc încă, DSU și IGSU NU SUNT CEI CARE INTERPRETEAZĂ DATELE METEO, acest lucru fiind realizat la nivelul ANM”, a scris șeful DSU Raed Arafat, pe Facebook.

Potrivit lui Arafat, alerta este emisă dacă echipele de intervenție sunt sesizați de către meteorologi sau de altă instituție despre un fenonem care pune viața cetățenilor în pericol.

„Sistemul Ro-Alert nu este un sistem care depistează singur fenomenele meteo sau alte situații periculoase, ci doar un sistem de alertare care se activează la nivelul unui dispecerat folosind o tehnologie care ne permite alegerea unei zone și emiterea mesajului care să ajungă concomitent și instantaneu la un număr cât mai mare de telefoane aflate în zona respectivă; Să nu uităm că mai este și aplicația DSU, care este conectată la rândul ei direct la ANM ca sursă de informare, și prin care se dau avertizări frecvente de cod galben, protocaliu sau roșu. În cazul județului Călărași s-a emis o avertizare meteo de cod portocaliu înaintea apariției „tornadei” și prin care populația a fost avertizată că vor fi fenomene extreme”, a mai explicat șeful DSU.

O tornadă impresionantă a fost filmată, marți, de mai mulți șoferi în zona localității Drajna din județul Călărași, imaginile fiind postate pe rețelele de socializare.

 

Citește și