Prima pagină » Știri » De la nuntă, direct la vot

De la nuntă, direct la vot

De la nuntă, direct la vot
Un cuplu proaspăt căsătorit din Arad a mers, duminică, la vot direct de la nuntă, însă doar mirele a putut vota, deoarece mireasa trebuie să meargă în localitatea unde își are adresa din buletin, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Tinerii însurăței s-au prezentat la vot la o secție din cartierul Alfla din municipiul Arad, iar când au intrat în secția de votare au atras toate privirile pentru că tânărul era în costumul de mire, iar tânăra era îmbrăcată cu rochia de mireasă.

Când au intrat în secția de votare, oamenii le-au transmis „Doamne ajută” și „Casă de piatră””.

„Astăzi am ocazia să marchez un dublu eveniment din viața mea, alături de soția mea am pășit pe un nou drum, iar votul meu a fost unul pentru normalitate, pentru un Arad așa cum ni-l dorim cu toții”, a declarat mirele.

Mireasa nu a putut vota în municipiul Arad pentru că trebuie să meargă în localitatea în care are adresa din buletin.

Până în ora transmiterii acestei știri, în județul Arad nu a fost raportat niciun incident electoral.

Un număr de 391.491 cetățeni cu drept de vot sunt așteptați duminică la alegerile locale din județul Arad, dintre care cei mai mulți – 151.436 – sunt în municipiul Arad, iar cei mai puțini – 258 – sunt în comuna Șiștarovăț.

În cursa pentru funcția de primar al municipiului Arad sunt zece candidați, printre care trei independenți și șapte din partea unor partide.

 

Citește și