De râsu” plânsu”. Motivul pentru care doi polițiști din Iași au dezumflat roțile unor biciclete – VIDEO
Cei doi angajați ai Poliției Locale din Iași sunt cercetați disciplinar, după ce, pe Facebook au apărut imagini în care agenții sunt filmați în timp ce dezumflă roțile unor biciclete.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Locale Iași, imaginile au fost filmate în zona Halei Centrale din oraș, locul de unde au fost primite numeroase sesizări de la ieșeni care au spus că se simt în pericol din cauza bicicliștilor. Chiar și așa, conducerea Poliției Locale Iași dezaprobă astfel de gesturi și a început o anchetă disciplinară față de cei doi polițiști.
„Instituția se detașează de astfel de acțiuni. Polițiștii locali nu ar fi trebuit să recurgă la astfel de gesturi. Acțiunile polițiștilor locali, în schimb, au fost repetate în zona Hala Centrală, deoarece am primit sesizări atât scrise cât și prin intermediul dispeceratului Poliției Locale, cum că locatarii din zonă, dar și trecătorii se simt în pericol din cauza manevrelor pe care aceșți biciciliști le fac. (…) Polițiștii nu ar fi trebuit să recurgă la un astfel de gest, ci doar să aplice prevederile legale în vigoare. Bicicliștii vor fi sancționați contravențional de către lucrător. (…) La nivelul instituției a fost demarată o procedură de cercetare disciplinară, urmând pentru cei doi polițiști să se ia o măsură dispusă de către comisia stabilită”, a declarat Nicoleta Deciu, purtător de cuvânt al Poliției Locale Iași.
Potrivit acesteia, în urmă cu două săptâmâni, o femeie în vârstă s-a lovit cu capul de caldarâm, după ce a fost lovită de unul dintre bicicliști în zona în care polițiștii au fost filmați când dezumflau roțile unor biciclete.
Foto: Captură