De unde a apărut praful albicios sau roșiatic care s-a adunat pe mașinile din România
Ploile care au căzut luni noapte au adus cu ele și o pulbere fină de praf saharian. Pulberea de culoare albicioasă sau roșiatică a fost vizibilă în multe zone din țară, mai ales pe mașini.
Acest fenomen a fost provocat în mare parte de o circulație intensă din sectorul sudic, fapt ce a favorizat ridicarea în atmosferă a particulelor fine de praf, ca apoi ele să fie aduse de picăturile de apă la nivelul solului, transmit televiziunile de știri.
O situație similară s-ar putea repeta la sfârșitul acestei săptămâni când, din nou, circulația se va orienta din sector sud-vestic sau sudic.