De ZIUA MUNCII, Sorin Ovidiu Vîntu va fi eliberat din închisoare
Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu va fi eliberat la termen, miercuri dimineață, din Penitenciarul Jilava, după ce a executat pedeapsa de un an de închisoare pentru șantajarea lui Sebastian Ghiță, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții penitenciarului.
În 21 iunie 2012, Vîntu a fost condamnat de Curtea de Apel București la un an de închisoare cu executare, pentru șantajarea lui Sebastian Ghiță. Ulterior, la începutul lunii decembrie 2012, Comisia de la Penitenciarul Jilava i-a scăzut 33 de zile din pedeapsa primită.
Astfel, omul de afaceri va fi eliberat la termen, în 1 mai, din Penitenciarul București- Jilava.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului București-Jilava, Cristian Erving Micu, Vîntu va fi pus în libertate miercuri dimineață, după apelul persoanelor private de libertate și după ce va primi documentele necesare.
Conform legii, Sorin Ovidiu Vîntu va fi amprentat, evaluat medical, iar apoi i se vor înmâna biletul de liberare, documentele personale și, dacă este cazul, bunurile păstrate la cutia de valori. De asemenea, omul de afaceri poate solicita fotocopii de pe actele din dosarul individual, de pe actele medicale, precum și un referat medical către medicul de familie.
Potrivit sursei citate, în cazul deținuților eliberați condiționat sau la termen, acestora li se pune la dispoziție, la ieșirea din penitenciar, echivalentul a două bilete de transport în comun, dacă sunt din București, sau echivalentul costului transportului până la domiciliu, la nivelul tarifului minim practicat de CFR.
În 21 iunie 2012, Curtea de Apel București l-a condamnat pe Sorin Ovidiu Vîntu la un an de închisoare cu executare în dosarul în care a fost acuzat că l-a șantajat pe Sebastian Ghiță. În același dosar, Ilie Cezar a fost condamnat la cinci luni de închisoare cu executare pentru aceeași infracțiune, decizia instanței fiind definitivă.
Potrivit procurorilor, în perioada martie – aprilie 2011, Sorin Ovidiu Vîntu și Ion Ilie Cezar l-au constrâns, prin amenințare, pe Sebastian Ghiță să le remită suma de 150.000 de euro ori să accepte denunțarea unui contract cu scopul obținerii injuste, în folosul lor, de beneficii materiale cu consecința prejudicierii părții vătămate. Concret, constrângerea a fost realizată de către Sorin Ovidiu Vîntu și Ion Ilie Cezar prin amenințarea cu uciderea lui Sebastian Ghiță, a familiei sale, respectiv compromiterea imaginii publice.
La începutul lunii decembrie 2012, Comisia de la Penitenciarul Jilava i-a scăzut lui Sorin Ovidiu Vîntu aproape 33 de zile din condamnarea pe care a primit-o pentru șantajarea lui Sebastian Ghiță și a constatat că acesta poate cere unei instanțe eliberarea condiționată. Comisia a luat în considerare pentru această decizie și faptul că Vîntu a publicat o carte cu conținut științific printr-o editură agreată de Colegiul Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior, declarau pentru MEDIAFAX surse judiciare.
Cererea de eliberare condiționată formulată de Sorin Ovidiu Vîntu a fost respinsă în 6 martie de Judecătoria Sectorului 4.
Instanța arăta, în motivarea deciziei de atunci, că Sorin Ovidiu Vîntu a executat două treimi din pedeapsă, însă acest lucru nu îi conferă un drept, liberarea condiționată fiind o măsură de excepție care trebuie justificată temeinic de comportamentul condamnatului, „de natură a crea instanței convingerea că executarea restului de pedeapsă în stare de libertate ar conduce la atingerea scopului educativ și preventiv al pedepsei”.
Judecătorii menționau, conform aceluiași document, că Vîntu a fost sancționat disciplinar în decembrie 2012, fiindu-i aplicată sancțiunea disciplinară constând în suspendarea dreptului de a primi și de a cumpăra bunuri, cu excepția celor necesare pentru igiena individuală, pe o perioadă de o lună, pentru deținerea și utilizarea unui telefon mobil în penitenciar, comunicând cu exteriorul în alte condiții decât cele stabilite de regulamentul în vigoare.
Totodată, instanța preciza că, așa cum rezultă din caracterizarea care însoțește procesul-verbal al comisiei de propuneri din cadrul Penitenciarului București-Jilava, comportamentului petentului a fost unul oscilant. S-a menționat, de asemenea, că Vîntu, printre altele, a scris o lucrare științifică și a jucat șah.
Catalina Cocolos, catalina.cocolos@mediafax.ro