Prima pagină » Știri » Debitul Dunării, la jumătate față de media lunii august. În București, nu sunt probleme cu apa potabilă

Debitul Dunării, la jumătate față de media lunii august. În București, nu sunt probleme cu apa potabilă

Debitul Dunării, la jumătate față de media lunii august. În București, nu sunt probleme cu apa potabilă
Debitul Dunării la intrarea în țară este aproximativ la jumătatea mediei multianuale a lunii august, urmând ca acesta să crească în următoarea săptămână, informează Administrația Națională "Apele Române" (ANAR), precizând că în București nu sunt probleme în alimentarea cu apă.

În ultimele 24 de ore debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) a fost staționar, în jurul valorii de 2300 m3/s, reprezentând 53% din media multianuală a lunii august (4300 m3/s), se arată în comunicatul ANAR.

Având în vedere situația hidrometeorologică actuală din bazinul Dunării, amonte de intrarea în țară și precipitațiile prognozate, pentru perioada 18 – 22 august 2015, se estimează instalarea unei tendințe de ușoară creștere a debitelor pe Dunăre la intrarea în țară, începând cu data de 19 august 2015.

Pe baza informațiilor actuale se prognozează o creștere până la un debit de 2700 m3/s în data de 24 august 2015, urmând ca tendința de creștere ușoară să se mențină până la sfârșitul lunii august.

Pe sectorul românesc al Dunării, aval de sistemul hidroenergetic și de navigație Porțile de Fier, se va menține tendința actuală de ușoară scădere a nivelurilor și în următoarele trei – patru zile, după care se va înregistra treptat și pe acest sector o tendință de creștere, ca urmare a propagării debitelor de la intrarea în țară și a aportului de debite al afluenților Dunării de pe acest sector, situat pe teritoriul României și Bulgariei.

Potrivit ANAR, nivelurile minime prognozate în secțiunile stațiilor hidrometrice reprezentative de pe sectorul românesc al Dunării, se situează la nivelul valorilor minime înregistrate în august 2007 și sunt în general mai mari cu 10 – 30 cm față de valorile minime de niveluri înregistrate în august 2012 și 2013.

În ultimii ani, valori deosebit de scăzute ale debitelor și nivelurilor pe sectorul românesc al Dunării s-au înregistrat în luna decembrie 2011 (un debit minim de 1800 m3/s la intrarea în țară), iar valori minime apropiate de valorile minime istorice s-au înregistrat în perioada august – septembrie 2003 (un debit de 1500 m3/s la intrarea în țară).

În București, nu sunt probleme cu apa potabilă

ANAR mai precizează că nu sunt probleme în alimentarea cu apă a municipiului București deoarece există o rezervă de apă suficientă în acumulările de pe râurile Argeș și Dâmbovița: râul Argeș – 20 mc/s, râul Dâmbovița: acumularea Văcărești – 5 mc/s, canal aducțiune 2 – 2 mc/s, acumularea Vidraru: 307,81 mil. mc. / coeficient de umplere: 68,03%, acumularea Golești: 33,85 mil. mc. / coeficient de umplere: 75,3% și acumularea Văcărești: 3.5 mil. mc. / coeficient de umplere: 63,41%.

Debitele principalelor cursuri de apă, precum și gradul de umplere al acumulărilor, asigură, în prezent, cerințele utilizatorilor de apă din surse de suprafață. Exploatarea acumulărilor se face în conformitate cu regulamentele de exploatare și nu sunt semnalate situații de încadrare sub limita de funcționare în regim asigurat, subliniază ANAR.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum