Prima pagină » Știri » Decebal Traian Remeș va fi suspendat din PNL

Decebal Traian Remeș va fi suspendat din PNL

Fostul ministru al Agriculturii, Decebal Traian Remeș, implicat într-un scandal de corupție, va fi suspendat din Partidul Național Liberal pe întreaga perioadă a cercetărilor, până în momentul în care instanța se va pronunța în acest caz.

Fostul ministru al Agriculturii, Decebal Traian Remeș, implicat într-un scandal de corupție, va fi suspendat din Partidul Național Liberal pe întreaga perioadă a cercetărilor, până în momentul în care instanța se va pronunța în acest caz.

Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a declarat, marți, la Constanța, într-o conferință de presă, că filiala PNL a Sectorului 1 București a început procedurile pentru suspendarea din partid a lui Decebal Traian Remeș în perioada cercetărilor și până la pronunțarea instanței de judecată.

Orban a precizat că regretă mult situația în care se află fostul ministru al Agriculturii, dar recunoaște că Decebal Traian Remeș are și multe merite.

"Îmi pare foarte rău că a ajuns în această situație târât de o iudă. Decebal Traian Remeș, așa mucalit cum e el, fără să știe să gestioneze prea bine relația cu presa, a avut un rol important pentru România în 1999. Atunci, el a salvat țara noastră de la incapacitate de plată. Trebuie să i se recunoască acest lucru. Dacă atunci țara noastră intra în incapacitate de plată, probabil că acum nu am mai fi fost în Uniunea Europeană", a afirmat Ludovic Orban.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
De ce mahmureala este mai greu de suportat odată cu vârsta?