Decizia DNA în privința Arhiepiscopul Tomisului, în dosarul în care era acuzat de luare de mită
Oficiali din DNA au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că în urma verificărilor făcute în dosarul lui IPS Teodosie s-a dispus, recent, scoaterea acestuia de sub urmărire penală.
În 12 septembrie, Direcția Națională Anticorupție (DNA) anunța că arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, care este și decan al Facultății de Teologie Ortodoxă din Univesitatea „Ovidius” Constanța, este acuzat de luare de mită și instigare la fals intelectual, fiind suspectat că a primit 850 de euro de la o persoană, pentru a o ajuta să se înscrie la Facultatea de Teologie.
DNA preciza că în același dosar este urmărit penal și Bogdan Florin Chiriluță, inspector de protocol la Arhiepiscopia Tomisului, pentru complicitate la luare de mită.
Potrivit procurorilor DNA, în luna martie 2009, Teodosie Petrescu, decan al Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Univesității „Ovidius” Constanța și arhiepiscop al Tomisului, ar fi primit de la o persoană, denunțătoare în cauză, suma de 850 de euro, prin intermediul lui Bogdan Florin Chiriluță, precum și promisiunea unui împrumut de 5.000 de euro.
IPS Teodosie ar fi promis, în schimbul banilor, că îl va ajuta pe denunțător să se înscrie ca student la Facultatea de Teologie și apoi să fie hirotonisit ca preot, susțin procurorii.
„Totodată, suspectul Petrescu Teodosie i-a cerut unei persoane din anturajul său să întocmească o recomandare și o comunicare antedatate, cu data 10.09.2008, necesare pentru înscrierea persoanei denunțătoare la cursurile facultății, în sesiunea septembrie 2008, iar persoana care a redactat actele a primit, în schimbul acestor servicii, suma de 400 de lei și o sticlă de băutură alcoolică”, preciza DNA.
Tot în 12 septembrie, arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost audiat la DNA central, unde fusese citat de procurori.
Arhiepiscopul Tomisului declara atunci, la ieșirea de la DNA, că a fost audiat în dosarul în care a mai fost cercetat pentru că ar fi luat mită de la un reporter ca să îl ajute să se înscrie, în 2009, la Facultatea de Teologie de la Universitatea „Ovidius” din Constanța.
Dosarul vizându-l pe IPS Teodosie a fost deschis în 2009, când IPS Teodosie a fost audiat la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Acest dosar a fost deschis în urma unei investigații jurnalistice, care a relevat anumite practici în modul de înscriere la Facultatea de Teologie de la Universitatea „Ovidius” din Constanța.
Dosarul a ajuns la Parchetul instanței supreme de la Parchetul Tribunalului Constanța, după ce Arhiepiscopia Tomisului a confirmat că ierarhul face parte din înaltul cler al Bisericii Ortodoxe Române, astfel că atrage competența procurorilor Parchetului instanței supreme de investigare a acuzaților care i-au fost aduse lui IPS Teodosie.
Ulterior, procurorii Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție au început urmărirea penală față de IPS Teodosie, pentru luare de mită și instigare la fals intelectual, iar față de preoții Bogdan Chiriluță și Emil Brăescu, inspectorul Biroului Catehizare, pentru complicitate la luare de mită și, respectiv, pentru fals intelectual.
Conform Parchetului Tribunalului Constanța, în luna martie 2009, deși trecuseră șase luni de la începerea anului școlar, în schimbul sumei de 3.000 de euro, din care a fost oferită suma de 850 de euro, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, ar fi intermediat înscrierea, pe bază de documente false, antedatate, la Facultatea de Teologie a unui reporter de la ziarul „România Liberă”, fiind ajutat în acest sens de către inspectorul Biroului Catehizare, părintele Emil Cosmin Brăescu.
Atunci, Arhiepiscopul Tomisului a făcut plângere la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție împotriva deciziei de începere a urmării penale în cazul său.
În septembrie 2009, Secția de urmărire penală și criminalistică din Parchetul instanței supreme a trimis la DNA dosarul arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie. Decizia a fost luată întrucât Teodosie a comis faptele în calitate de decan al Facultății de Teologie, și nu în calitate de înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române.