„În prezent, sunt în curs discuții între Casa Majestății Sale și RA-APPS privind situația Palatului Elisabeta. Pe durata acestor discuții, Familia Regală va continua activitățile publice la Palatul Elisabeta și va plăti o sumă lunară reprezentând contravaloarea folosinței imobilului”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Radu Ghinea, consilier la Casa Regală.
Potrivit legii, după moartea Regelui Mihai I, moștenitorii săi aveau la dispoziție 60 de zile pentru a elibera Palatul Elisabeta, imobil care fusese oferit Regelui ca locuință de protocol în timpul vieții.
Pe 20 ianuarie, Andrew Popper, Șef al Casei Regale, susținea că legea privind Casa Regală trebuie adoptată de Parlament, menționând că Familia Regală are discuții cu Guvernul privind găsirea unei soluții intermediare privind Palatul Elisabeta. Popper a precizat că au fost discuții și cu partidele politice.