Decizia ICCJ în cazul lui Gheorghe Ștefan, Dorin Cocoș, Gabriel Sandu și Dumitru Nicolae
Decizia nu este definitivă și poate fi contestată la aceeași instanță.
Oamenii de afaceri Dorin Cocoș și Dumitru Nicolae, precum și primarul suspendat Gheorghe Ștefan și fostul ministru Gabriel Sandu au fost trimiși în judecată, luni, în dosarul „Microsoft”.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au trimis în fața instanței dosarul celor patru, ICCJ urmând să stabilească care va fi data la care va începe judecarea cauzei.
Anchetatorii au disjuns, astfel, urmărirea penală față de cei patru, stabilind că probele pe care le au sunt suficiente pentru trimiterea lor în fața instanței.
În dosarul „Microsoft”, oamenii de afaceri Dorin Cocoș și Nicolae Dumitru și primarul municipiului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, sunt acuzați de trafic de influență și spălare de bani, iar Gabriel Sandu, ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, de luare de mită și spălare de bani.
Potrivit procurorilor, Dorin Cocoș ar fi pretins și primit 9.000.000 de euro de la Claudiu Florică și Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, la acea vreme ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului și vicepreședinte PDL, să asigure firmelor susținute de Florică încheierea și derularea contractului de licențiere Microsoft cu Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale.
Totodată, potrivit procurorilor, Dorin Cocoș ar fi cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ștefan și Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziționarea dreptului de utilizare a licențelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.
În acest dosar sunt vizați și alți opt foști miniștri: senatorii Șerban Mihăilescu și Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu și Adriana Țicău.
Cocoș, Sandu, Nicolae și Ștefan au fost arestați preventiv în acest dosar în 29 octombrie 2014.
Gabriel Sandu și Dumitru Nicolae au stat în arest preventivpână în 25 ianuarie, când au fost plasați în arest la domiciliu, în urma deciziei instanței supreme, după ce ar fi făcut denunțuri în dosar.
Gheorghe Ștefan este în continuare în arest preventiv, după ce instanța i-a respins cererea de înlocuire a măsurii cu arest la domiciliu sau control judiciar. El este singurul pe numele căruia mai există un mandat de arestare preventivă în acest dosar.
În cazul lui Dorin Cocoș, instanța a dispus, în 23 februarie, înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu, la propunerea procurorilor DNA, după ce fostul soț al Elenei Udrea ar fi făcut un denunț în dosarul „Microsoft”
Dorin Cocoș a rămas însă în arestul Poliției Capitalei, întrucât pe numele său mai este emis un mandat de arestare preventivă, în dosarul Alinei Bica disjuns din cel privind despăgubirea ilegală de la ANRP.
Elena Udrea a fost și ea în arest preventiv în acest dosar, în perioada 11 – 17 februarie, ulterior fiind plasată în arest la domiciliu. În 25 februarie, Elena Udrea a fost arestată preventiv în dosarul „Gala Bute”.