Decizia instanței în cazul securistului care l-a anchetat până la moarte pe Gheorghe Ursu, amânată. Povestea disidentului: Pușca cu lunetă, visul lui Ursu pentru Ceaușescu

UPDATE O decizie în privința urmăririi penale la Marin Pîrvulescu, fostul ofițer de Securitate care l-a anchetat pe inginerul Gheorghe Ursu până la moartea acestuia, în 1985, a fost amânată pentru 9 octombrie, instanța neputând lua astăzi o hotărâre deoarece Parchetul General nu a răspuns solicitării privind stadiul dosarului penal pe numele lui Pârvulescu, în care urmașii lui Gheorghe Ursu îl acuzau de omor.

Un judecător al Tribunalului Militar București ar fi trebuit să decidă miercuri dacă Marin Pîrvulescu, fostul ofițer de Securitate care l-a anchetat pe inginerul Gheorghe Ursu până la moartea acestuia, în 1985, va fi cercetat penal sau nu. Până acum, atât procurorii civili, cât și cei militari au refuzat să facă acest lucru, prin soluții de neîncepere a urmării penale sau prin tergiversarea dosarelor. Decizia din acest proces reprezintă ultima șansă, din punct de vedere juridic, ca fostul maior de Securitate Marin Pîrvulescu să fie anchetat pentru faptele și ordinele sale.

Urmașii lui Gheorghe Ursu au depus, în ultimii 10 ani, mai multe plângeri penale împotriva deciziilor procurorilor de a nu-l ancheta pe Marin Pîrvulescu pentru acuzațiile de omor sau de crime împotriva umanității. Toate au fost, până acum, respinse de judecători.

EXTERNE Un om al străzii din Germania a trecut de la agonie la extaz și invers, după ce a primit o MOȘTENIRE mare. S-a îmbătat și a pierdut banii într-o gară

20:00

ACTUALITATE Victor Ponta: „Nu am dat BANI să-l cunosc pe Trump. Sunt mai zgârcit”

19:30

De altfel, chiar judecătorul care astăzi trebuie să ia o decizie – colonelul Gabriel Gunescu– s-a mai pronunțat o dată pe o plângere penală care cerea începerea urmăririi penale a lui Pîrvulescu pentru omor și a respins-o (a menținut NUP-ul dat de un procuror militar). Deși Gunescu a cerut recuzarea din acest proces, superiorul ierarhic i-a respins-o, obligându-l practic pe judecător să se pronunțe din nou, de data aceasta pe o decizie a unui procuror civil, de a nu-l ancheta pe Marin Pîrvulescu.

„Noi sperăm să îl judece pe Pîrvulescu. Sincer, nu am speranța că l-ar condamna, la modul în care au lucrat până acum procurorii. Dar măcar să îl judece. Marin Pîrvulescu a fost anchetatorul tatei și în stare de libertate, și în arest. Martorii din celule au spus, majoritatea, că tatăl meu era bătut, că era adus de la anchetă cu pătura, pentru că nu se mai putea ține pe picioare. Seara nu mai putea vorbi, se ținea de burtă, avea echimoze și  vărsături. De aici i s-a tras moartea. Era anchetat pentru jurnalul său, pentru scrisorile către Europa Liberă și pentru că nu voia să își toarne prietenii„, a declarat pentru gândul Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu.

La plângerile penale înaintate de Andrei Ursu, fiul disidentului, sunt anexate zeci de declarații ale colegilor de arest ai lui Gheorghe Ursu, care descriu cum acesta se întorcea bătut crunt de la interogatoriu, unde era anchetat de Pîrvulescu, cel care se ocupase și de urmărirea lui Ursu atunci când acesta era în libertate.

Gheorghe Ursu a fost arestat pe 17 septembrie 1985, sub acuzația de deținere ilegală de valută, și a murit pe 17 noiembrie 1985, după aproape două luni petrecute în arestul Miliției, unde era interogat aproape zilnic de Securitate. Ursu a fost bătut atât la interogatoriu, cât și în celulă, de deținuți care colaborau cu Securitatea, și care au fost condamnați după 1989 la închisoare pentru aceste fapte (vezi cazul Marian Clită).

Tergiversare de 7 ani pentru fostul securist. Pe ce se pronunță astăzi judecătorul militar

În 2007, fiul lui Gheorghe Ursu a depus o plângere împotriva lui Marin Pîrvulescu, în care cerea procurorilor să îl cerceteze pe acesta pentru tortură motivată politic, precum și pentru crime împotriva umanității. Plângerea a fost depusă la Parchetul Militar, care după trei ani a declinat-o către Parchetul General, în 2010.

Pentru că nu exista niciun semnal că procurorii se ocupă de acest caz, familia Ursu a făcut mai multe sesizări la Ministerul Justiției și la Procurorul General de atunci, Laura Codruța Kovesi. În urma acestor sesizări, Parchetul General a dispus întocmirea unui dosar de cercetare penală.

Un an mai târziu, în 2011, Parchetul General își declină competența și trimite dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, schimbând totodată încadrarea juridică a faptelor reclamte din crime împotriva umanității în omor.

Pe 21 martie 2013, procurorul Ruxandra Ionescu de la Parchetul Tribunalului București a dispus NUP pe infracțiunea de omor, infracțiune care nu făcea obiectul plângerii penale inițiale, însă așa au considerat procurorii că trebuie încadrată.

Andrei Ursu a atacat această rezoluție a procurorului în instanță, la Tribunalul București, care și-a declinat competența și a trimis procesul la Tribunalul Militar București. La primul termen al procesului, procurorul de ședință a cerut retrimiterea dosarului la Tribunalul București, lucru respins de judecător.

Până acum, în acest dosar au avut loc trei amânări, în care s-au cerut diverse acte și proceduri.

Cum a murit Gheorghe Ursu

Andrei Ursu, fiul disidentului, a povestit pentru gândul pentru ce a fost anchetat inginerul Gheorghe Ursu de Securitate și cum a ajuns să moară în arestul Miliției, fiind bătut aproape zilnic, sub coordonarea lui Marin Pîrvulescu, după cum povestesc zeci de martori.

„Cred că această metodă de exterminare a mai fost folosită și în alte cazuri. Ei (Securitatea) nu voiau să ucidă un om acolo, pentru că ar fi fost complicat, mai ales că era cunoscut, cazul era și la Europa Liberă, se interesase și Ambasada SUA de soarta lui Gheorghe Ursu. Și atunci ei voiau să nu facă foarte vizibilă toată treaba și au aruncat totul pe țeava Miliției”, spune Andrei Ursu.

Gheorghe Ursu a fost bătut până când intestinul subțire i-a fost spart, însă, neprimind îngirijiri medicale adecvate, infecția i s-a răspândit în tot corpul. Cu toate acestea, cauza oficială a morții a fost stop cardiac.

„A fost bătut, se pare că era bolnav, a fost dus prea târziu la Spitalul Jilava. Acolo i-au făcut o operație de formă. Au declarat că operația a reușit, dar omul nu s-a mai ridicat de la reanimare, că i-a cedat inima. Deși era clar, când i-au deschis cavitatea abdominală, că avea peritonită generalizată, erau șanse infime, practic nicio șansă să fie salvat, pentru că infecția se întinsese peste tot”, povestește Andrei Ursu pentru gândul.

Gheorghe Ursu, anchetat pentru că nu a vrut să își toarne prietenii la Securitate

Inginer la Institutul de Sistematizare Locuințe și Gospodărie Comunală, specializat în seismologie, Gheorghe Ursu a ajuns să trimită scrisori la postul de radio Europa Liberă, către prietenii săi Monica Lovinescu și Virgil Ierunca. Securitatea a intrat în posesia jurnalului său, în care vorbea despre legăturile sale atât din țară, cât și din străinătate.

„Au găsit în jurnalul lui cum voia să trimită niște scrisori către Europa Liberă, în legătură cu urmările cutremurului din 1977. Voia să le trimită cât mai curând, pentru că era o chestiune foarte gravă: Ceaușescu voia să sisteze lucrările de consolidare a blocurilor avariate de cutremur – Patria și ce mai rămăsese pe acolo. Tata participase la o ședință chiar cu Ceaușescu. Și a văzut pe viu cum a dat ordinul să se termine odată cu pierderile astea – pierdem vremea și banii pentru aceste consolidări de care nu e nevoie. Să se tencuiască suprafețele și să se termine odată cu tâmpenia asta. O chestie criminală. Punea în primejdie viața oamenilor. De ce? Pentru că lui nu-i plăcea să vadă (urmările cutremurulului n.r.) când trecea spre șantierul de la Casa Poporului, iar în mintea lui se risipeau fondurile pentru Casa Poporului pe consolidările blocurilor avariate. Tata nu a vrut să semneze, era șef de proiect, a ieșit scandal”, își amintește Andrei Ursu.

„Mai erau afișele contra dictaturii pe care le ținea la serviciu, prietenii din străinătate (Lovinescu și Ierunca), dar mai ales cei de aici. Când a fost întrebat de cei de aici, nu a mai vrut să declare absolut nimic. Și atunci ei s-au hotărât să-l bage în arest pentru valută. Planul era să îl condamne pentru propagandă împotriva orânduirii socialiste. Pe unul din dosare, Iulian Vlad (fostul șef al Securității) scria: ce se poate reține pentru instanță și pentru ceilalți, dacă fragmentele din jurnalul lui nu pot fi folosite, dată fiind natura lor? – pentru că ei voiau să arate că acest grup de prieteni ai lui din țară era un grup de rezistență intelectuală, de complot (Nina Cassian, Geo Bogza, Radu Albală, Iordan Chimet, Dan Deșliu, Radu Cosașu, care erau deja luați la ochi de Securitate).

Ei deja, chiar dacă aveau relațiile cu prietenii cu concepții dușmănoase, cum spuneau ei, voiau să se acopere cu declarații semnate. La proces, jurnalul fiind un document intim, ajungea public și devenea o chestiune cunoscută internațional. Ei voiau declarații scrise de la el, în care să arate acest cerc de prieteni, și pentru că nu a vrut să le dea, l-au pus sub tortură”, povestește Andrei Ursu pentru gândul.

Pușca cu lunetă, visul lui Ursu pentru Ceaușescu

Andrei Ursu a fost și el anchetat de Securitate, în legătură cu tatăl său.

„Tata a scris scrisoarea către Europa Liberă și nu era niciun prieten care să plece atunci din țară, iar la terță persoană nu a avut curajul să apeleze. M-a trimis pe mine, după ce a aflat că la Târgul de Carte din 1977, la standul belgian, era o fată tânără pe care un prieten de-al lui o cunoștea și ea nu avea nicio problemă, având cetățenie belgiană. M-a trimis pe mine, pentru că dacă se ducea el bătea la ochi. M-am dus cu scrisoarea lui, dar fata nu a vrut să o ia. Dar securiștii m-au luat la întrebări”, spune Adrian Ursu.

„M-au întrebat și de pușca cu lunetă. Tata avea ideile astea ca în călătoriile în străinătate – și eu când mă mai duceam cu înotul – să aducem câte o piesă de fiecare dată, pentru pușca cu lunetă. O fantezie. Se gândea că și-ar fi făcut-o, dacă ar fi avut piesele și s-ar fi priceput la mânuirea de arme. Mi-a zis: domne, mă prind, mor eu, dar scap de belea 23 de milioane de oameni. Să asamblăm pușca aici, după mai multe călătorii, apoi să se ascundă undeva pe traseul lui Ceaușescu și să încerce. Era mai degrabă un vis, în realitate nu aveam de unde să obținem chestiile astea, dar la anchetă ne-au întrebat mult despre treburile astea”, își amintește fiul lui Gheorghe Ursu.

Judecătorul Gabriel Gunescu s-a mai pronunțat odată pe cazul Ursu: NUP-ul nu era NUP, era doar referat

Judecătorul militar a mai avut de luat o decizie în cazul unei plângeri împotriva rezoluției procurorilor militari de a nu începe urmărirea penală a lui Marin Pîrvulescu. A decis să o respingă, motivându-și decizia printr-o descriere a procedurilor judiciare și acuzând procurorul că a greșit birocrația.

Astfel, în 2011, Andrei Ursu a trimis o plângere Procurorului General, în care reclama faptul că sesizarea penală din 2007 nu este rezolvată de procurori, aceștia luând decizia să claseze cazul. Drept urmare, șeful Parchetului Militar, Ion Vasilache, a clasat plângerea, spunând că infracțiunea s-a prescris și că în cazul Ursu au fost deja condamnate alte persoane (șefii din Miliție Tudor Stănică și Mihail Creangă).

Fiul lui Ursu nu s-a lăsat și a revenit cu plângere la Laura Codruța Kovesi, care i-a cerut aceluiași procuror militar Vasilache să se ocupe de cazul Pîrvulescu. În 2012, acesta a clasat din nou sesizarea penală, invocând în plus față de data trecută că acest caz este deja cercetat de procurorii civili de la Parchetul General (dosarul se află la ei de 10 ani, din 2003, fără să se cunoască stadiul cercetării penale).

Urmașii lui Ursu face plângere pentru a treia oară, de data aceasta la Înalta Curte de Casație și Justiție, care însă trimite procesul la Tribunalul Militar București. Aici, judecătorul Gabriel Gunescu respinge plângerea lui Andrei Ursu, motivând că ea nu are obiect, pentru că nu a existat un NUP conform cu procedurile birocrației judiciare.

Gunescu a arătat în motivarea deciziei sale că prima respingere a plângerii de către procurorii militari nu a fost un NUP, ci un referat intern. A doua respingere din partea procurorilor a fost doar o comunicare internă. A treia respingere din partea procurorilor a fost intitulată greșit „rezoluție” de NUP de către Ion Vasilache, șeful Parchetului Militar, pentru că se baza tot pe „comunicările” interne anterioare. Concluzia: Gunescu a respins cererea lui Ursu pe motive birocratice, motivând că nu se poate contesta un NUP care de fapt nu era NUP, ci doar o comunicare internă a procurorilor.

Trebuie menționat faptul că judecătorul Gabriel Gunescu a cerut recuzarea din cauza care se judecă astăzi, pentru a nu apărea interpetări legate de faptul că s-a mai pronunțat odată pe acest subiect. Șeful ierarhic nu i-a acceptat însă cererea.

Milițienii și un infractor, pedepsiți pentru uciderea lui Gheorghe Ursu

În 2003, coloneii de miliție Tudor Stănică, fostul șef al Direcției de Cercetări Penale a Miliției, și Mihail Creangă, fost șef al arestului Miliției Capitalei, au fost condamnați la câte 10 ani de închisoare, pentru instigare la omor deosebit de grav (pedeapsa inițială de 20 de ani a beneficiat de o amnistie de 10 ani, în baza unui decret comunist încă în vigoare). Stănică a ieșit din arest după doi ani, obținând acte medicale care îi permiteau să fie eliberat din închisoare, iar Creangă a fost eliberat condiționat în 2008, după 5 ani de închisoare.

Pentru uciderea propriu-zisă a lui Gheorghe Ursu a fost găsit vinovat fostul deținut de drpet comun și colaborator al Securității, Marian Clită. El l-a bătut în arest pe Gheorghe Ursu, contribuind la moartea acestuia. Clită a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru omor (20 de ani pedeapsă inițială, amnistiată pe jumătate în baza aceluiași decret comunist), din care a executat 8 ani. În 2010, el a ucis o stewardesă în Danemarca, faptă pentru care a fost condamnat la 14 ani de închisoare, pe care îi execută începând cu 2013, atunci când a fost prins și adus în România, pentru a-și executa pedeapsa.