Prima pagină » Știri » Decizia luată de DNA, în dosarul „Colectiv”, după ce Guvernul a modificat, prin ordonanță, Codul Penal

Decizia luată de DNA, în dosarul „Colectiv”, după ce Guvernul a modificat, prin ordonanță, Codul Penal

Decizia luată de DNA, în dosarul
Mai multe pe gandul.info

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate privind abuzul în serviciu, având legătură cu prevederile ordonanței de urgență privind modificarea codurilor penale adoptată marți seara de Guvern.

Procurorul de ședință a ridicat excepția la termenul de joi, urmând ca Tribunalul Militar să decidaă pe 6 februarie dacă sesizează CCR.

Potrivit informațiilor, ar fi vorba despre patru aspecte invocate de procurori. DNA a făcut referire la inexistența unei situații extraordinare sau a unei situații de urgență. Procurorii invocă existența unui statut juridic privilegiat pentru cei ce beneficiază de ordonanță și precizează că nu s-a respectat termenul de abilitare a guvernului.

Juriștii spun că în urma unei sesizări făcute de instanță, CCR poate analiza fondul ordonanței de urgență. În ceea ce privește sesizările făcute de președintele României și președintele CSM, Curtea poate stabili doar dacă este un conflict între puterile statului.

Antonia Radu și George Petrică Matei, angajați ai ISU, în prezenți suspendați, au fost trimiși în judecată de DNA pe 28 octombrie 2016 pntru abuz în serviciu și uzurpare a funcției, în cauză constituindu-se 248 de părți civile care cer daune de 212.474.000 euro și 51.240.315 lei. Cei doi au fost trimiși în judecată pe 4 decembrie 2015 însă în luna februarie Curtea Militară de Apel a decis să retrimită dosarul la DNA pentru ca procurorii să refacă rechizitoriul.

„În perioada septembrie 2014 – 30 octombrie 2015, inculpații Radu Antonina și Matei George Petrică, în calitate de ofițeri inspectori în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu bună știință nu și-au îndeplinit obligațiile ce decurgeau din conținutul prevederilor legale privind prevenirea și apărarea împotriva incendiilor, deși au luat cunoștință și au constatat faptul că Clubul Colectiv din București (care până la data de 06.10.2014 a funcționat ca persoana juridică S.C. Music Hall S.R.L., București, iar după această dată ca persoana juridică S.C. Colectiv Club S.R.L. București) desfășura activități specifice unui club fără a deține aviz/autorizație de securitate la incendiu”, spun procurorii.

Potrivit DNA, conduita celor doi a dus la crearea unui prejudiciu de 12.156,42 lei Inspectoratului General pentru Situații de Urgență București Ilfov și la obținerea unui folos necuvenit de 62.298 lei pentru S.C. Colectiv Club S.R.L. București. Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov a fost introdus în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente.

Procurorii militari au dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor într-un dosar distinct care are ca obiect, printre altele, modalitatea în care au fost încheiate mai multe contracte de sponsorizare la nivelul I.G.S.U