Decizia lui Toader după ce CSM a decis că a afectat sistemul judiciar cu declarațiile în cazul Belina. „E o hotărâre emoțională”

Publicat: 20 12. 2017, 19:01

„Luând în considerare: 1. Identitatea de conținut dintre declarația dată și considerente ale deciziei CCR; 2. Raportul inspecției judiciare, prin care se consideră că nu a fost încălcată independența justiției; 3. Votul fragil, de 9 la 7, prin care CSM a hotărât că a fost încălcată independența sistemului judiciar, iau în considerare posibilitatea sesizării instanței de contencios administrativ, pentru verificarea legalității respectivei hotărâri”, a scris, miercuri seara, ministrul Justiției.

Anterior, miercuri dimineață, Tudorel Toader a scris pe pagina sa de socializare că decizia prin care Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a stabilit că a încălcat independența sistemului judiciar, prin afirmațiile făcute despre dosarul „Belina” este una „emoțională”.

„CSM – o hotărâre emoțională ! Declarația dată: Procurorul nu poate să ancheteze oportunitatea, circumstanțele, împrejurările sau legalitatea adoptării unei Hotărâri de Guvern. Procurorul poate se ancheteze orice infracțiune prevăzută în Codul penal sau în Legile speciale. Nu există nici o infracțiune constând în adoptarea unei Hotărâri de Guvern cu nerespectarea normelor de tehnică legislativă. Eventuala nelegalitate a unei Hotărâri de Guvern se verifică de către instanța de contencios administrativ”, a scris, miercuri dimineață, pe pagina sa de Facebook, ministrul Justiției.

Tudorel Toader a făcut trimitere la decizia Curții Constituționale în cazul „Belina”.

„Extras din considerentele deciziei CCR: „Cu privire la critica referitoare la anchetarea oportunității/ împrejurărilor/ circumstanțelor emiterii unei hotărâri de Guvern, este evident că, în privința oportunității emiterii actului administrativ individual, unitatea de parchet nu are competența de a începe urmărirea penală, însă are competența de a cerceta faptele de natură penală săvârșite în legătură cu emiterea acestuia. Astfel, Curtea constată că nu există nici un mecanism de control al oportunității emiterii actului administrativ. Prin urmare, dacă legea permite realizarea unei anumite operațiuni administrative în sensul în care o lasă în marja de apreciere a organului administrativ, nu poate fi pusă în discuție cenzurarea oportunității aprecierii acestuia din urmă. [….] Așadar, Curtea reține că, de principiu, competența cercetării legalității actelor administrative aparține instanței de contencios administrativ și numai cu titlu incidental acestea pot fi cercetate de instanța care judecă în materie penală în măsura în care în cauză este adusă o acuzație în materie penală cu privire la acte/ fapte săvârșite în legătură cu emiterea actului respectiv”, a mai scris Toader.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis, marți, că declarațiile ministrului Justiției, Tudorel Toader, privind ancheta Belina, au afectat sistemul judiciar, potrivit unor surse judiciare. Inițial, Inspecția Judiciară a stabilit contrariul.