Decizia ministerului: de la ce vârstă vor învăța elevii o a doua limbă străină
Învățământul obligatoriu de la vârsta de cinci ani ar putea intra în vigoare în cel mult doi ani de zile, în același interval de timp pregătindu-se și coborârea vârstei la care va fi introdusă a doua limbă străină, de la clasa a V-a la clasa a III-a, a anunțat ministrul Educației, Remus Pricopie.
Ministrul Educației a spus marți, la dezbaterea „Aplicarea Strategiei de guvernare în educație a USL – o șansă pentru salvarea școlii românești!”, organizată de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), că în cadrul ministerului este analizată ideea de a coborî la cinci ani vârsta la care învățământul este obligatoriu.
„Este doar o idee analizată la nivelul ministerului, nu este o propunere înaintată Guvernului și nici nu intenționăm să o înaintăm acum, dar estimarea noastră este că în cel târziu doi ani de zile va trebui să coborâm vârsta la care copilul să fie integrat obligatoriu într-un învățământ formal, respectiv să existe obligativitatea de a parcurge cel puțin grupa mare la grădiniță. Sunt state în UE care încep învățământul obligatoriu la patru ani și sunt state care au învățământul obligatoriu la trei ani. De ce contează acest lucru? Pentru că, cu cât îl antrenezi mai bine pe copil, îl pregătești, de fapt, pentru viața școlară”, a explicat Pricopie.
Demnitarul a mai spus, cu același prilej, că o astfel de măsură nu necesită pregătiri speciale în infrastructură, pentru că 98 la sută dintre copii merg deja la grădiniță la vârsta de cinci ani.
„Acolo unde ai 98 la sută, poți să mai aduci doi la sută. Este vorba de un semnal foarte puternic pe care trebuie să îl dăm societății – să-și ducă copiii la școală. (…) Dacă suntem părinți responsabili, încet-încet le formezi anumite deprinderi și îi pregătești pentru școală”, a mai arătat ministrul Educației.
Remus Pricopie a mai spus că, potrivit studiilor, o limbă străină se învață mult mai ușor pe grupa de vârstă trei-opt ani, decât de la opt ani în sus, și din acest motiv a fost coborâtă vârsta la care se introduce prima limba străină ca limbă obligatorie și se urmărește coborârea vârstei și pentru introducerea celei de-a doua limbi străine.
„Vom coborî, în unul sau doi ani, vârsta la care începe a doua limbă străină, adică de la clasa a V-a la clasa a III-a, astfel încât, și pe această componentă, să pregătim copiii noștri pentru ceea ce au de făcut în următoarele decenii”, a declarat Pricopie.