19:30
Purtătorul de cuvânt al Poliției Argeș, Mădălin Zamfir, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că bărbatul lovit marți dimineața de o dubă în care se aflau polițiștii de la Serviciul Acțiuni Speciale care se întorceau de la percheziții, a murit.
„A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă”, a declarat Zamfir.
Accidentul a avut loc pe un drum județean din comuna Mălureni, județul Argeș.
Potrivit anchetei, duba mascaților a derapat și l-a acroșat pe bărbat, care a ajuns într-un șanț.
Victima a fost preluată în stare critică și dusă la spital, unde medicii au operat-o, însă, după câteva ore, bărbatul a murit.