Decizia privind retragerea Ordinului „Steaua României” acordat lui Tokes, amânată pentru 20 noiembrie
Consiliul de onoare al Ordinului Național „Steaua României” va „încerca” să decidă în 20 noiembrie cum va soluționa cererea unor membri ai Ordinului privind retragerea distincției acordate europarlamentarului Laszlo Tokes.
Anunțul a fost făcut, vineri seară, de către președintele Academiei Române, Ionel Haiduc, la sfârșitul unei noi ședințe a Consiliului de Onoare.
„Deliberările vor continua, avem un dosar foarte voluminos de documente, urmând ca în 20 noiembrie să încercăm să luăm o decizie și să publicăm hotărârea Consiliului”, a spus Ionel Haiduc.
El a precizat că Tokes nu mai poate cere încă o amânare pentru că regulamentul prevede două date de invitare, date care au expirat.
Referindu-se la solicitarea lui Tokes de amânare a dezbaterilor, Haiduc a spus că nu acesta este motivul amânării care a fost decisă vineri.
„Nu suntem un tribunal, e o discuție între colegi, membri ai aceluiași Ordin și deci nici reprezentare prin altcineva nu se justifică”, a spus Haiduc.
Un alt membru a Ordinului „Steaua României”, Șerban Brădișteanu, a arătat că Laszlo Tokes se poate prezenta la Consiliu însoțit de un alt membru care să-i susțină punctul de vedere.
El a menționat că europarlamentarul poate fi reprezentat de un avocat doar dacă acesta e membru al Ordinului.
Senatorul PSD Gabriela Firea a precizat că membrii Consiliului au continuat vineri „judecarea”, fiind invitată la ședință, pentru a-și spune punctul de vedere, europarlamentarul PSD Corina Crețu, cea care a depus prima sesizare și scrisoare pentru Consiliul de Onoare pentru retragerea Ordinului lui Laszlo Tokes.
Potrivit afirmațiilor lui Firea, și-au spus de asemeni în ședința de vineri punctul de vedere profesorul Șerban Brădișteanu, Costin Geogescu și senatorul Mircea Geoană.
Firea a arătat că Laszlo Tokes poate veni în data de 20 noiembrie la întrunirea Consiliului de Onoare, prilej cu care va putea fi ascultat.
Senatorul PSD Ecaterina Andronescu a subliniat, la rândul său, că membrii Consiliului de Onoare nu mai au temei legal să îl invite pe europarlamentar.
„Până pe 20 noiembrie avem timp să ne uităm pe toate documentele pe care le avem în așa fel încât votul nostru să fie bine argumentat, să fie dat cu înțelepciune și cu foarte mare claritate, analizând tot ce avem la dosar”, a arătat senatorul social-democrat.
Europarlamentarul Laszlo Tokes a anunțat că nu se va prezenta, vineri, în fața Consiliului de Onoare al Ordinului Național „Steaua României”, unde ar fi trebuit să se discute retragerea distincției care i-a fost acordată, fiind plecat în Slovenia și cerând o amânare a întrunirii.
Consiliul de Onoare al Ordinului Național „Steaua României” a amânat deja de trei ori luarea unei decizii privind cererea de retragere a distincției acordate eurodeputatului Laszlo Tokes.
La întrunirea din 26 septembrie, decizia a fost amânată pentru 11 octombrie, întrucât Laszlo Tokes nu a fost prezent, iar la noua dată a fost din nou amânată, pentru 18 octombrie, deoarece nu au fost prezenți toți membrii consiliului.
În 27 iulie, europarlamentarul Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universității de Vară „Balvanyos”, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască „un sistem de cooperare națională”, astfel încât să ofere „protectorat” Transilvaniei, „așa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”.
În replică, președintele Traian Băsescu a declarat, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureșului (Harghita), că „nu își merită calitatea de cetățean român cel care cerea ca Transilvania să fie trecută sub protectorat”.
Participanții la seminariile Universității de Vară de la Izvoru Mureșului au cerut atunci retragerea distincțiilor acordate de statul român „extremiștilor maghiari” din România, făcând referire la europarlamentarul Laszlo Tokes, decorat cu Ordinul Național „Steaua României”.
La rândul său, premierul Victor Ponta a declarat atunci că îl va informa în scris pe președintele Traian Băsescu că va contrasemna un eventual decret de retragere a distincției acordate europarlamentarului Laszlo Tokes, Ordinul Național „Steaua României”.
Într-un comunicat transmis MEDIAFAX la acea vreme, europarlamentarul Lazslo Tokes a apreciat drept „grave” și „neadevărate” acuzațiile că ar fi cerut protectoratul Ungariei asupra Transilvaniei, iar, ulterior, că ar vrea dictat asupra Tansilvaniei, el susținând că afirmațiile sale au fost „denaturate într-o manieră inimaginabilă”.
El a susținut că în data de 27 iulie, la lucrările Universității de Vară „Balvanyos”, s-a referit la o autonomie funcțională și apreciată, cea a Tirolului de Sud din Italia. Potrivit afirmațiilor sale, în acest caz, în urma dialogului constructiv dintre Italia și Austria, Austria a recunoscut frontierele impuse de către puterile ieșite învingătoare din cele două războaie mondiale, iar Italia a recunoscut dreptul Austriei de a supraveghea discret tot ceea ce se întâmplă în Tirolul de Sud.
Președintele Traian Băsescu l-a decorat, în decembrie 2009, pe europarlamentarul Laszlo Tokes cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, la 20 de ani de la Revoluție.
Conferirea decorației a fost motivată, potrivit decretului semnat de șeful statului, de împlinirea a 20 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, „în semn de mare apreciere a curajului și demnității de care a dat dovadă, declanșând, prin exemplu personal, revolta istorică a poporului român împotriva dictaturii comuniste”.