Decizie controversată a Tribunalului Maramureș: Interlopii din Clanul Cordunenilor ar putea afla cine sunt martorii cu identitatea protejată din dosarul lor

Decizie controversată a Tribunalului Maramureș: Interlopii din Clanul Cordunenilor ar putea afla cine sunt martorii cu identitatea protejată din dosarul lor
Publicat: 15/10/2015, 19:30

Judecătorii Tribunalului Maramureș au rămas în pronunțare pe 30 septembrie, în dosarul în care membrii clanului ieșean Corduneanu sunt judecați pentru înșelăciune, trafic de persoane, șantaj, spălare de bani și au amânat luarea unei decizii pentru două săptămâni. Însă, pe 14 octombrie instanța a repus pe rol dosarul solicitând procurorilor date despre martorii cu identitatea protejată.

Cu ocazia deliberării, judecătorii au constatat că Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Iași nu a comunicat ordonanțele de atribuire a identității fictive a martorilor protejați care nu au fost audiați de instanță, se arată în minuta Tribunalului Maramureș.

„Instanța apreciază că aceste documente sunt absolut necesare în vederea aprecierii loialității și legalității administrării probelor, care beneficiază de regimul confidențialității. De asemenea, pentru aceleași considerente, respectiv administrarea probelor cu respectarea principiului loialității și legalității, instanța urmează să solicite DIICOT Iași să precizeze dacă se mențin condițiile care au determinat luarea măsurilor de protecție a tuturor persoanelor audiate în cauză sub o altă identitate, urmând că solicite DIICOT Iași desecretizarea ordonanțelor de atribuire a identității fictive a martorilor, dacă starea de pericol care a determinat inițial această procedură de audiere a persoanelor nu mai subzistă, potrivit art. 126 alin. 5 Cod procedură penală procurorul având obligația să verifice la intervale de timp rezonabile, dacă se mențin condițiile care au determinat luarea măsurii de protecție”, se arată în minuta Tribunalului Maramureș.

Astfel, instanța a repus pe rol dosarul și a dat un nou termen pe 25 noiembrie.

O parte dintre avocații Clanului Corduneanu au menționat, în concluziile scrise depuse la instanță, după termenul de judecată din 30 septembre, că au suspiciuni cu privire la martorii cu identitatea protejată și a informațiilor oferite de aceștia anchetatorilor.

„Acești martori furnizează informații în prezenta cauză cu privire la toți inculpații și referitor la toate capetele de acuzare, declarațiile lor practic identice inclusiv ca și modalitate de exprimare, aspecte care genereză reale suspiciuni cu privire la modul în care au fost obținute, identitatea persoanelor și realitatea cuprinsului lor. Nu se poate da eficiență unor astfel de declarații, în măsura în care acestea nu se coroborează și cu alte mijloace de probă directe și palpabile”, se arată în documentele depuse de avocați la instanță.

Apărtorii mai susțin că membrii clanului Corduneanu nu pot fi condamnați doar în baza declarațiilor acestor martori.

„Noi nu am solicitat în mod expres desecretizarea acelor ordonanțe, ci am combătut declarațiile martorilor cu identitatea protejată. Clienții noștri nu pot fi condamnați doar în baza unor probe indirecte, respectiv în baza unor declarații ale martorilor cu identitatea protejată, când acestea nu sunt coroborate cu alte probe”, a precizat Anca Drăgoi, avocata lui Bogdan Corduneanu.

Pe de altă parte, Cătălin Prisăcaru, șeful DIICOT Iași, a precizat că nu comentează decizia dată de Tribunalul Maramureș.

„Nu pot să comentez hotărârea instanței. Ne vom conforma procedurilor, cum am făcut-o și până acum. Nu au de ce să-și facă probleme (martorii cu identitatea protejată – n.r.) pentru că procedura îi protejează în continuare. Vom respecta întru totul procedurile legale”, a declarat procurorul Cătălin Prisăcaru, pentru MEDIAFAX.

În 5 iulie 2010, procurorii DIICOT Iași au trimis în judecată 27 de membri ai clanului Corduneanu, inclusiv pe liderul grupării, Constantin Corduneanu, pentru șantaj, înșelăciune, trafic de persoane și spălare de bani.

Dosarul este judecat de Tribunalul Maramureș, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, în iunie 2010, mutarea acestui proces de la Tribunalul Iași.

Potrivit Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), gruparea a acționat în perioada 2006-2009 atât pe teritoriul României, cât și în străinătate. Victimele traficului de persoane în care erau implicați membrii clanului erau exploatate sexual, obligate să cerșească sau să comită furturi. Infracțiunile economice aveau drept scop obținerea de credite prin folosirea de acte false și persoane interpuse, racolate în acest scop.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
O tânără de 22 de ani care urma să fie eutanasiată s-a răzgândit cu câteva...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Noul Mitsubishi Outlander, acum și în România. Prezentarea noului SUV japonez – VIDEO
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Permis de conducere doar după 26 de ani pentru bărbați. Reguli mai stricte pe șoferii...
Schimbări importante în Codul Muncii. Informațiile care trebuie să ajungă la toți angajații
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Motivul pentru care Culiță Sterp și Daniela Iliescu au făcut nunta fără invitați. Soția artistului...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Poluarea din New Delhi a depășit de 60 de ori limita de siguranță