DECIZIE. Cormoranul mare, eliminat din categoria păsărilor interzise vânătorii. Ce spune Societatea Ornitologică Română
Comisiile reunite pentru mediu și echilibru ecologic și cea pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice din Camera Deputaților au adoptat marți, 5 mai 2020, modificările proiectului de lege care prevede eliminarea cormoranului mare din categoria păsărilor interzise vânătorii și includerea acestuia pe lista celor care pot fi vânate în anumite perioade ale anului.
Raportul comun asupra proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 și pentru completarea anexei nr. 5C la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, a fost adoptat cu majoritate de voturi în cele două comisii ale Camerei Deputaților.
Legea a trecut inițial de Senat în decembrie 2019. Plenul Camerei Superioare a Parlamentului a adoptat atunci modificările legislative cu 60 de voturi „pentru” și 21 de voturi „împotrivă”.
Potrivit parlamentarilor semnatari ai inițiativei legislative, pagubele provocate de cormorani în sectorul piscicol se ridică la aproximativ 20.000 de tone de pește/an.
Modificările aduse legii, fără dezbatere publică cu specialiștii
Societatea Ornitologică Română (SOR) atrage atenția că propunerile din raportul de modificare a Legii vânătorii nu au avut la bază studii și documente științifice care să ateste așa-zisele pagube produse de cormoranii mari.
„Considerăm că motivațiile unor propuneri legislative trebuie justificate cu date și documente științifice și așteptăm ca aceste documente care au stat la baza realizării motivației să fie făcute publice pentru a putea fi dezbătute.
O serie de zone umede exploatate piscicol se află în ariile protejate de interes național sau comunitar, vânătoarea la cormoran manifestându-se printr-un deranj nejustificat asupra speciilor protejate pentru care s-au instituit respectivele arii”, a declarat Directorul Executiv al Societății Ornitologice Române, Dan Hulea.
În plus, la lucrările comisiilor de specialitate din Parlament nu au fost invitați specialiști în domeniu care să își expună punctul de vedere și, mai mult decât atât, lipsește poziția Ministerului Mediului cu privire la această propunere legislativă.
„Această problemă nu a fost dezbătută într-un mod transparent și nici nu s-a urmărit rezolvarea pe termen mediu și lung a acestui conflict, ci s-a dorit doar transmiterea unui semnal de susținere a sectorului piscicol”, a mai precizat Director Executiv al SOR, Dan Hulea.
Situația cormoranilor mari în România
Potrivit studiilor efectuate de Societatea Ornitologică Română, populația estimată de cormorani mari, la nivelul anului 2013, a fost de 12.000 – 20.000 de perechi în perioada de cuibărit.
Alte studii efectuate în România pentru aceeași perioadă de către Kiss B.J., în 2013, indică chiar o estimare mai mică, de 13.000 – 15.000 de perechi cuibăritoare pentru această specie, și o tendință de scădere față de anul 2007 când populația estimată depășea 17.500 perechi cuibăritoare.
Specia nu este distribuită uniform la nivel național nici în timpul sezonului de cuibărit, nici în perioada de pasaj sau iarnă.
Coloniile de cuibărit cele mai importante din țară se găsesc în Delta Dunării și pe cursul inferior al Dunării.
Sunt relativ rar cuibăritoare în Moldova și excepțional cuibăritoare și în sudul Transilvaniei.
Distribuția cea mai largă o are în perioadele de pasaj când poate fi întâlnită în special în bazinele hidrografice ale râurilor mari.
Mai mult, majoritatea amenajărilor piscicole din sudul și sud-estul României reprezintă lacuri naturale care au fost transformate în astfel de amenajări.
Păsările ihtiofage, printre care se numără și cormoranul mare, reprezintă o parte integrantă și esențială a ecosistemelor seminaturale.
„Împușcarea indivizilor aparținând acestei specii nu reprezintă o soluție pe termen mediu și lung”, susțin cei de la SOR. „Considerăm că este nevoie de studii sistematice ale căror rezultate să fie publicate, pentru a testa metode alternative în vederea protejării producției de pește din România”.
Conform studiilor efectuate în Marea Britanie și prezentate de BirdLife International, realizarea de refugii pentru pești, unde aceștia să se poată ascunde, au redus eficiența consumului de pește de către cormorani cu 67%.
„Solicităm, așadar, oprirea de la adoptare/promulgare în plenul Camerei Deputaților (for decizional, în acest caz) a acestor modificări aduse Legii vânătorii, așa cum reiese din raportul comun al celor două comisii, și începerea unor dezbateri transparente și bazate pe date științifice”.
„La aceste dezbateri este imperios necesar să participe Ministerul Mediului, inclusiv instituțiile cu rol de monitorizare și control din subordinea acestuia și specialiști din instituțiile guvernamentale și neguvernamentale, precum și reprezentanții mediului de afaceri din piscicultură.
„Cu toții pot contribui la găsirea unor soluții adecvate pe termen mediu și lung”, au conchis cei din organizația amintită.
Sursă foto: Pixabay/caracter ilustrativ