Decizie drastică a consilierilor locali din Târgu-Jiu: operele lui Brâncuși nu mai pot fi atinse
După ce două adolescente din Slatina și Drobeta-Turnu Severin au vandalizat, în luna aprilie, Coloana Infinitului, scriindu-și numele pe opera lui Constantin Brâncuși, în ședința de luni a Consiliul Local al municipiului Târgu-Jiu a fost aprobată instituirea unor reguli pentru protejarea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”.
Unul dintre articolele din cadrul proiectului votat de majoritatea consilierilor locali interzice „contactul fizic al vizitatorilor cu operele”.
„Constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională de la 500 la 2.500 de lei”, se precizează în proiectul votat luni.
Primarul interimar al municipiului Târgu-Jiu, Aurel Popescu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că polițiștii locali le vor spune verbal turiștilor că nu au voie să atingă operele, iar în cazuri excepționale vor aplica amenzi.
„Contactul fizic al vizitatorilor cu operele este interzis de acum. Contactul fizic presupune să nu le mai atingă. Polițiștii locali, la Coloana Infinitului, îi atenționează, dar numai în situații extreme vor fi aplicate sancțiuni, până când se vor primi toate punctele de vedere ale celor de la Ministerul Culturii vor merge mai multe pe avertismente. Poliția Locală le va spune verbal turiștilor, vom pune și niște panouri de avertizare, niște indicatoare. Ultimele evenimente au umplut paharul și nu s-a mai putut. Au mai fost și alte gesturi care nu au fost luate în calcul neapărat. Evenimentele acestea care au dus la degradare nu mai puteau fi trecute cu vederea. Trebuia să se ia neapărat o decizie pentru că, în loc să se reducă numărul, se pare că a început să crească numărul evenimentelor neplăcute”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, Aurel Popescu, primarul interimar al municipiului Târgu-Jiu.
Patru consilieri PNL și unul de la PMP au votat împotriva acestui proiect. Unul dintre cei nemulțumiți de proiectul de hotărâre votat luni este consilierul PNL, Marcel Romanescu.
Acesta este de acord cu interzicerea contactului fizic al vizitatorilor cu operele, însă nu și cu referatul care va fi înaintat Ministerului Culturii, pentru obținerea avizelor, privind păstrarea unei distanțe de doi metri în cazul operelor din Parcul Central și cinci metri față de Coloana fără Sfârșit.
„Am votat împotriva proiectului de hotărâre care nu prevedea doar acest aspect. Era un proiect de hotărâre care are stipulat în el și un articol care se referă strict la interzicerea contactului fizic cu operele. Cu acest aspect sunt de acord, însă în condițiile în care eram de acord în totalitate, în acel proiect sunt inserate inclusiv acele referate prin care Primăria Municipiului Târgu-Jiu încearcă nu numai să izoleze de atingerea fizică a operelor, ci încearcă să îngrădească dreptul vizitatorilor de a se apropia de operelor brâncușiene. În referatul Centrului Constantin Brâncuși este stipulată distanța de doi metri în cazul Mesei Tăcerii și cinci metri față de Coloana Infinitului”, a declarat, pentru MEDIAFAX, consilierul PNL, Marcel Romanescu.
În ședința de luni a Consiliului Local s-a votat și articolul potrivit căruia este interzis accesul în preajma pieselor care compun Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” al persoanelor cu câini sau alte animale și a bicicliștilor sau tinerilor care se plimbă cu role.
În luna octombrie a anului trecut, chiar președintele Klaus Iohannis s-a fotografiat în timp ce stătea pe unul dintre scaune, la Masa Tăcerii, deși la câțiva metri de operă era afișat mesajul: „Stimați vizitatori, să păstrăm intactă moștenirea Brâncuși pentru generațiile următoare. Vă rugăm să evitați contactul cu operele!”.