Decizie finală în cazul lui Cristian Pomohaci. Fostul preot exclus DEFINITIV din Biserică

Publicat: 06 10. 2017, 14:59
Actualizat: 25 03. 2019, 20:47
Cristian Pomohaci, despre explozia numărului de cazuri noi de coronavirus. “Dumneavoastră n-ați avut niciodată muci?” Declarații incredibile ale fostului preot

Fostul preot Cristian Pomohaci a pierdut dreptul se a săvârși lucrări sfinte, de a purta ținuta clericală și de a se împărtăși în altar, se arată în decizia Consistoriului Mitropolitan, emisă vineri. Hotărârea Consistoriului Mitropolitan este definitivă și irevocabilă.

Potrivit unui comunicat de presă transmis vineri, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului a aprobat hotărârea Consistoriului Mitropolitan, care a decis destituirea din slujba clericală a lui Cristian Pomohaci.

„Aplică fostului preot Cristian Dorin Pomohaci sancțiunea:

Totodată, s-a constatat că „sarcina preoției” este greu de purtat de Pomohaci.

„Consistoriul Mitropolitan a constatat că sarcina preoției, cu toate exigențele ei morale, dogmatice și canonice, este prea greu de purtat pentru Cristian Dorin Pomohaci. De aceea, pentru a-i acorda totala libertate de manifestare în afara ierarhiei bisericești de drept divin și a-și putea soluționa problemele juridice din instanțele civile, fără implicarea Bisericii, Consistoriul Mitropolitan l-a degrevat de marea responsabilitate a preoției, trecându-l în rândul teologilor laici”, se arată în comunicatul Mitropoliei Ardealului.

Fostul preot Cristian Pomohaci, acuzat că a racolat un minor în scopuri sexuale, a fost caterisit în ședința Consistoriului Eparhial al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, iar joi, la Sibiu, Pomohaci a încercat să îi convingă pe preoții din Consistoriul Mitropolitan că este nevionovat.

Întrebat, la intrarea în birourile Mitropoliei Ardealului dacă se simte vinovat, Pomohaci a spus doar „Doamne ajută”, refuzând să facă declarații. Cristian Pomohaci a fost așteptat de mai mulți credincioși care i-au transmis că îl susțin.

În urmă cu două săptămâni, Cristian Pomohaci a venit la aceeași instanță de judecată preoțească, însă în 19 septembrie a cerut timp pentru studierea dosarului. În funcție de hotărârea care va fi adoptată în acest caz de Consistoriul Mitropolitan, Cristian Pomohaci poate face recurs, la Consistoriul Superior Bisericesc.

În luna august, Pomohaci a contestat la Mitropolia Ardealului excluderea sa din preoție. Inspectorul eparhial al Mitropoliei Ardealului, Corneliu Voinea, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, că Pomohaci a făcut apel la decizia luată de Consistoriul Eparhial Alba Iulia, care l-a exclus din preoție în 28 iulie.

„Contestația lui Cristian Pomohaci s-a încadrat în termenul de 15 zile”, a spus Corneliu Voinea.

Tot scandalul a început după ce în spațiul public a apărut o înregistrare audio în care preotul Cristian Pomohaci i-ar fi promis unui adolescent că îl va plăti dacă va întreține relații sexuale cu el. Spre finalul înregistrării, cel care se presupune a fi preotul Pomohaci, îi spune băiatului că între ei doi a fost, de la bun început, „ceva special”, amintindu-i cum s-au întâlnit.

Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia a deschis atunci o anchetă în cazul Pomohaci, fostul preot fiind acuzat că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, după ce o presupusă convorbire între ei, care conține propuneri indecente, a apărut pe internet.

În înregistrarea convorbirii, un bărbat care se presupune a fi preotul Cristian Pomohaci îi propune unui adolescent să-i arate organul sexual, pe care îl numește „ciocan”, și îi promite că va fi plătit dacă va întreține relații sexuale cu el.

De asemenea, potrivit înregistrării, preotul Pomohaci îi spune adolescentului că este „fain”, amintindu-i că l-a rugat să-i facă cunoștință cu „unul”.

Totodată, preotul i-ar fi spus tânărului că ar putea să „aibă bărbați”, dar nu îi trebuie, iar între ei doi a fost „ceva special”. „Ți-am mai spus o dată și ai crezut că spun nebunie”, ar fi spus Pomohaci.

Preotul îi amintește cum s-au întâlnit și i-ar fi spus că „a murit” când l-a văzut și s-ar fi gândit că dacă nu face cunoștință „cu băiatul acesta” nu este „bun de nimic”.