Decizie luată de judecător în cazul polițistului din Sibiu acuzat că a agresat sexual două fete pe care le antrena la box

Publicat: 02 09. 2019, 18:18

Tribunalul Sibiu a admis, luni, contestația formulată de procurori și a decis arestarea preventivă a agentului de poliție.

„Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu și dispune arestarea preventivă a intimatului – inculpat I.G., pe o durată de 18 zile, începând cu data de astăzi, 02.09.2019, până la data de 19.09.2019, ora 24.00 inclusiv”, se arată în decizia Tribunalului Sibiu, care este definitivă.

Anterior, Judecătoria Sibiu l-a plasat pe agentul de poliție în arest preventiv.

Potrivit procurorilor, polițistul, care era și instructor de box în timpul liber, a agresat sexual două fete, de 12 și 17 ani, pe care le antrena. Acesta s-ar fi cazat cu fetele în cameră în timpul unor deplasări la București. „În timpul nopții a încercat prin exercitarea unor acte de constrângere fizică să întrețină raporturi sexuale cu persoana vătămată, în vârstă de doar 12 ani la acea dată, în timp ce victima se afla sub paza și îngrijirea lui, în calitate de antrenor al acesteia”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, remis presei în luna august.

Asemănător a procedat și cu fata de 17 ani. „A exercitat acte de natură sexuală asupra sa (altele decât cele prev. de art. 218 și 220 C.pen.), constând în atingeri ale sânilor, feselor și zonei intime, fără consimțământul persoanei vătămate (17 ani la data comiterii faptei)”, se mai arată în comunicat.

Foto: Pixabay