Prima pagină » Știri » Decizie-surpriză a instanței în cazul fostului primar Sorin Apostu, care a scris patru cărți după gratii

Decizie-surpriză a instanței în cazul fostului primar Sorin Apostu, care a scris patru cărți după gratii

Decizie-surpriză a instanței în cazul fostului primar Sorin Apostu, care a scris patru cărți după gratii
Fostul primar al municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, râmâne în închisoare după ce instanța a admis recursul DNA și nu a mai luat în considerare cele patru cărți scrise după gratii de acesta, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Tribunalul Bistrița-Năsăud a admis joi contestația făcută de procurorii DNA la sentința Judecătoriei Bistrița, care a decis, în luna decembrie 2015, eliberarea fostului primar al orașului Cluj-Napoca.

Instanța din Bistrița-Năsăud este prima care pune în aplicare Ordonanța de Urgență care anulează zilele câștigate pentru cărțile scrise pe deținuți. Magistrații bistrițeni au motivat decizia prin punerea în aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului, nr. 2/2016 pentru suspendarea art. 96 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Acesta stabilește că în cazul eliberărilor condiționate nu se mai iau în calcul și lucrările științifice scrise în timpul detenției.

Sorin Apostu ceruse eliberarea condiționată după executarea unui an și jumătate din pedeapsa de patru ani și șase luni, la care se adăugau 120 de zile pentru cele patru cărți scrise în închisoare și alte 110 zile pentru munca din penitenciar.

Completul a impus și comisiei de eliberare condiționată din Penitenciarul Bistrița reexaminarea în regim de maximă urgență a cererii de eliberare condiționată, fără să se mai ia în considerare și cele patru cărți scrise de Sorin Apostu, care au dus la scăderea cu 4 luni a pedepsei. Comisia se va reuni săptămâna viitoare și va analiza dacă perioada în care Apostu a muncit la Bibioteca Penitenciarului Bistrița și a participat la toate activitățile organizate, ceea ce i-a redus din pedeapsă încă 110 zile, va fi luată sau nu în calcul.

Decizia luată joi este definitivă și irevocabilă.

Fostul primar din Cluj-Napoca Sorin Apostu a fost condamnat definitiv, pe 7 iulie 2014, de Instanța Supremă, la patru ani și șase luni de închisoare cu executare pentru că a luat mită de la omul de afaceri Călin Stoia, la trei ani și șase luni de închisoare pentru complicitate la spălare de bani, în formă continuată și la opt luni de închisoare pentru complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.
Instanța a stabilit ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de patru ani de închisoare, la care a adăugat un sport de șase luni, pedeapsa finală fiind de patru ani și șase luni de închisoare.

Autor

Citește și