DECIZII. Ludovic Orban, către Monica Anisie: Până pe 1 iunie, măştile de protecţie trebuie să ajungă în şcoli

Publicat: 27 05. 2020, 12:17
Actualizat: 06 04. 2021, 22:32
DECIZII. Ludovic Orban pus în fața unei situații noi, neașteptate: carantinarea populației, neconstituțională!

Premierul Ludovic Orban a cerut miercuri, în şedinţa de Guvern, ca, până pe 1 iunie, măştile de protecţie sanitară să ajungă în şcoli, în condiţiile în care cursurile de pregătire pentru examenele naţionale încep pe 2 iunie.

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a precizat că procedurile de achiziţie sunt în plină desfăşurare.

Premierul a arătat, totodată, că trebuie colectate datele necesare de la administraţiile locale pentru a fi lansată procedura de licitaţie pentru măştile de protecţie destinate persoanelor aflate în stare de vulnerabilitate.

Până pe 1 iunie, măştile de protecţie trebuie să ajungă în şcoli

„Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii, aveţi grijă că aveţi obligaţia de a finaliza procedurile de licitaţie şi de a şi distribui măştile. Ministerul Educaţiei, cel târziu până în data de 1 iunie, trebuie să ajungă la şcoli, iar Ministerul Sănătăţii, în momentul în care aveţi solicitările, datele de la administraţiile locale – şi aici trebuie să mişte rapid Direcţiile de sănătate publică – trebuie să lansaţi imediat procedura de licitaţie, astfel încât să putem să distribuim măştile către cele 2.300.000 de persoane aflate în stare de vulnerabilitate”, a spus Orban, scrie Agerpres.ro.

„Suntem în plină desfăşurare a procedurii de achiziţie pentru măşti, în aşa fel încât pe data de 2, atunci când elevii revin la şcoală pentru cursurile de pregătire, să aibă măştile necesare în fiecare unitate de învăţământ”, a susţinut Monica Anisie.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a precizat că în cursul zilei mai sunt aşteptate date la Ministerul Muncii, urmând să fie lansată procedura de licitaţie pentru măşti destinate persoanelor aflate în stare de vulnerabilitate.

„Vedeţi că datele trebuie să fie transmise şi de administraţiile locale, pentru că ei au evidenţa persoanelor. Evident le confruntaţi cu datele de la Ministerul Muncii privind persoanele cu dizabilităţi, privind persoanele care sunt beneficiare ale pensiei sociale, indemnizaţiei sociale şi trebuie să faceţi estimarea cantităţii totale de măşti şi trebuie lansată procedura, va fi o cantitate mare. Gândiţi-vă, dacă distribuim 50 de măşti către 2.200.000 – 2.300.000 de cetăţeni români, va fi o cantitate mare şi după aia vom avea inclusiv probleme logistice de distribuţie în teritoriu, astfel încât noi trebuie să ne mişcăm cât mai repede”, a explicat Ludovic Orban.

Guvernul s-a reunit miercuri în şedinţă, începând cu ora 9,00. Pe ordinea de zi figurând mai multe proiecte de hotărâri şi de ordonanţe de urgenţă.

Cabinetul Orban urmează să adopte în şedinţă un proiect de hotărâre pentru aprobarea Notei de fundamentare referitoare la necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiţii „Viziune 2020″ privind achiziţia, într-o primă etapă, a 12 elicoptere care vor intra în dotarea Inspectoratului General de Aviaţie al MAI.