„Vedetele alea care au ‘dezvăluit’ că au fost agresate sexual, la XXX ani după, nu cumva s-au complăcut pentru niște avantaje?”, a scris mai întâi pe Facebook purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Eugen Tănăsescu.
După ce a stârnit revolta internauților, acesta a revenit cu o altă postare pentru a se face „mai bine înțeles”. Preotul a ținut să sublinieze că susține campania și că dacă cineva a fost victima hărțuirii ar trebui să reclame la poliție, însă a insistat că „detestă ipocrizia celor care au tăcut ani de zile”: „n-au avut nici o reacție, nu s-au plâns nici la poliție, nici la procuror ci s-au complăcut pentru avantaje, practicând prostituția pentru carieră. Iar acum, când s-a declanșat valul doar pentru un nene de la Hollywood ( pentru creștinele abuzate și violate de extremiștii Orientului n-am văzut #metoo) s-au găsit să ‘dezvăluie’ ( vă rog observați ghilimelele)”, a continuat prelatul.
Acesta a încheiat catalogând campania #metoo drept una a „puternicilor planetei”, remarcând că „cel mai prigonit grup social de pe planetă rămâne cel al creștinilor (75% din cazuri)” și pentru asta nu se face nicio campanie.