DECLARAȚII. Klaus Iohannis: „Solicit autorităților locale să-și asume în stare de alertă un rol proactiv în gestionarea situației în comunitățile pe care le administrează”
Președintele Klaus Iohannis a avertizat marți, în cadrul unei declarații de presă la Palatul Cotroceni, că va fi obligat să reimpună o nouă serie de măsuri restrictive dacă cetățenii nu vor respecta restricțiile impuse de Guvern, subliniind că în ultimele zile au existat comportamente în contradicție cu normele sanitare și a făcut apel la autorități locale să-ți asume un rol proactiv în acest sens.
În ultimele zile au existat comportamente în contradicție cu normele sanitare
„Din nefericie au fost în aceste zile exemple de comportamente în contradicție cu normele sanitare pe care trebuie să le respectăm cu toții. Unii au înțeles greșit că starea de alertă înseamnă relaxarea totală a măsurilor..
Dragi români, virusul este încă printre noi. Cu cât conștientizăm că e responasabilitatea fiecăruia să urmăm câteva reguli de prevenție, cu atât cresc șansele să stopăm epidemia. Astfel, vom riscă să ne condruntam cu o explozie a infectarilor. Dacă regulile sunt încălcate ne îndreptăm spre un scenariu în care vom avea noi focare și noi valuri de îmbolnăvire.
Solicit autorităților locale să-și asume în stare de alertă un rol proactiv în gestionarea situației în comunitățile pe care le administrează”, a declarat președintele Klaus Iohannis.
Autorizații de funcționare a teraselor din Parcul herăstrău, suspendate
Viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu a anunțat că a fost suspendată autorizaţia de funcţionare pentru terase în cazul celor două societăţi comerciale din Parcul Herăstrău unde numeroşi tineri s-au adunat în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, la şedinţa de la ora 14,00 au participat prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, şi ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode.
Șeful statului a convocat două ședințe la Cotroceni
La şedinţa de la ora 15,00, tot pe tema măsurilor de gestionare a epidemiei de COVID-19, au participat premierul Ludovic Orban, viceprim-ministrul Raluca Turcan, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.
Președintele a susținut o declaraţie de presă la finalul acestor reuniuni.
https://www.facebook.com/Gandul.ro/videos/608150293125118