Deficitul bugetar din 2007 a fost de 10,27 miliarde de lei

Publicat: 15 02. 2012, 11:59
Actualizat: 17 06. 2012, 18:00

Veniturile înregistrate anul trecut la bugetul general consolidat au totalizat 140,44 miliarde lei, iar cheltuielile s-au ridicat la 150,71 miliarde lei, rezultând un deficit de 10,27 miliarde lei, respectiv 2,63% din PIB-ul preliminat, a declarat ministrul Economiei și Finanțelor,Varujan Vosganian.

El a arătat că 500 de milioane de euro au reprezentat cheltuieli ocazionale, respectiv plata titlurilor de despăgubire și a sumelor depuse la CEC pentru achiziția de mașini, operațiuni care "țin de natura morală" a Guvernului, nu de o slăbiciune fiscală, a afirmat Vosganian într-o conferință de presă.