DELTA din București. Sulfina Barbu îi cere Rovanei Plumb să finalizeze litigiul în instanță legat de zona Văcărești

Publicat: 06 06. 2012, 16:06
Actualizat: 01 08. 2014, 13:16

Deputatul PDL Sulfina Barbu i-a solicitat, miercuri, într-o conferință de presă, ministrului Mediului, Rovana Plumb, să finalizeze litigiul în instanță cu privire la zona Văcărești și să rezolve problema foștilor proprietari ai acestor terenuri.

Sulfina Barbu, fost ministru al Mediului, a precizat că în perioada mandatului său a chemat în instanță concesionarul acestui teren, deoarece a constatat în perioada 2005-2007 că acesta nu își îndeplinise obligațiile asumate în contractul de concesionare.

„Ca fost ministru al Mediului, am chemat în instanță concesionarul acestui teren, deoarece am constatat în perioada 2005-2007 că nu-și îndeplinise obligațiile asumate conform contractului de concesiune, încheiat în perioada guvernării Năstase. În aceeași perioadă, am primit din partea foștilor proprietari mai multe solicitări pentru restituirea proprietăților. Ca urmare, am constituit comisie pentru Legea 10 care împreună cu Primăria generală au verificat respectivele dosare. Vreau să-i atrag atenția doamnei ministru Rovana Plumb că are datoria să finalizeze în instanță litigiul pe care l-am început și are datoria față de foștii proprietari să retrocedeze proprietățile din zona Văcărești și să stabilească foarte clar care este domeniul public care rămâne pentru viitoare proiecte în această zonă”, a arătat Sulfina Barbu.

Ea a mai spus că zona Văcărești este extrem de importantă pentru municipiul București și pentru Sectorul 4, având o suprafață de 185 de hectare care „din nefericire se află în paragină”.

Ministrul Rovana Plumb a anunțat, marți, cu ocazia Zile Mediului, că zona Lacului Văcărești va fi declarată arie protejată, rezervație naturală.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, declara, în 18 mai, că intenționa să amenajeze un lac în zona despre care se spune că ar fi Delta Capitalei, însă terenul aparține Ministerului Mediului, iar în privința ecosistemului de acolo nu se pot pronunța decât specialiștii.

Zona despre care se spune că ar fi Delta Capitalei, cunoscută ca Lacul Văcărești, ocupă aproximativ 180 de hectare în sectorul 4.

Potrivit unui reportaj ProTV publicat pe Stirileprotv.ro, în zonă au fost observate aproximativ 90 de specii de păsări, multe dintre ele protejate în Europa.

În reportaj se preciza că întreaga zonă este în litigiu între Ministerul Mediului și o firmă privată care, în ianuarie 2003, a primit în concesiune terenul pentru 49 de ani, ca să ridice o bază sportivă. Câteva asociații militează ca acest loc să devină rezervație naturală.

Conform legii, propunerile pentru instituirea regimului de arie naturală protejată pot fi făcute de orice persoană fizică sau juridică.

Fostul comisar general al Gărzii Naționale de Mediu, Silvian Ionescu, declara, în mai 2011, că Lacul Văcărești nu va putea fi folosit pentru dezvoltări imobiliare, iar lucrările de amenajare a acestuia ar trebui să fie finalizate, întrucât lacul poate avea efecte benefice majore pentru mediu.

„Lacul nu mai poate fi folosit pentru construcții. Fundul lacului este o mlaștină”, a afirmat șeful de atunci al Gărzii Naționale de Mediu.