Delta Dunării. 140 de milioane de euro, pentru dezvoltarea serviciilor, iluminatului și turismului
Ministerul Dezvoltării va aloca 645 de milioane de lei (140 de milioane de euro) pentru 157 de noi proiecte care au obținut finanțare europeană.
„Sunt investiții în sectorul privat, dar și investiții în zona publică ce acoperă inclusiv ceea ce ține de dezvoltarea turismului. Investiții care aduc dezvoltare locală pentru comunitățile din teritoriul ITI Delta Dunării. Ne bucură foarte mult pentru că acesta este rezultatul ITI, este în primul rând rezultatul muncii echipei ADI ITI Delta Dunării care, așa cum am mai spus, a stat aproape de beneficiar, a insistat ca aceste proiecte să se realizeze”, a declarat Petre Ilie, președintele Asociației pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării.
Cele 157 de proiecte care au primit finanțare privesc sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor, sprijinirea eficienței energetice în infrastructurile publice, iluminatul public sau dezvoltarea durabilă a turismului prin diversificarea economiilor locale.
Prin aceste proiecte se vor face investiții în infrastructura turistică de agrement în Jurilovca, Maliuc, Mahmudia, Sfântu Gheorghe, Chilia și Sulina.
ITI Delta Dunării este un instrument financiar construit special pentru nevoile specifice ale acestui teritoriu, iar mecanismul de Investiții Teritoriale Integrate (ITI) reprezintă un proiect pilot în România prin care s-a încercat atragerea eficientă a fondurilor europene pentru o întreagă regiune – în cazul de față zona Deltei și a Dobrogei.
Pentru ca acest mecanism să poată fi implementat a fost nevoie de crearea Asociației pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării, care ajută beneficiarii în atragerea fondurilor europene, adică 5 orașe și 33 de comune din Constanța și Tulcea, dar și cele două consilii județene.
Mecanismul de Investiții Teritoriale Integrate pentru Delta Dunării a depus în primul său exercițiu financiar peste 1.700 de proiecte, în valoare totală de aproape 1,5 miliarde de euro, din care au fost contractate aproape 1.000 de proiecte în valoare totală de aproape 900 milioane de euro, conform informațiilor furnizate de reprezentanții ITI Delta Dunării.