Oțelul de Damasc este un termen care s-a folosit încă din perioada medievală și reprezintă un tip de oțel folosit pentru săbii.
Lamele făcute din acel oțel erau foarte dure și rezistente la rupere, iar în cazul în care ar fi fost distruse, acestea ar fi putut fi aduse în starea înițială, redând o margine ascuțită și rezistentă.
De-a lungul istoriei au existat mai multe rețete pentru producerea oțelului de Damasc, cruciale în luptele cu arme albe desfășurate în marea parte a istoriei cunoscute. Detaliile făceau diferența în lupta dintre viață și moarte.
În zilele noastre, termenul este folosit pentru a descrie un oțel care imită aspectul și rezistența celui de Damasc.
Încercările de a reface exact acest model de oțel au eșuat din prisma faptului că metoda originală de manufacturare nu mai este cunoscută de nimeni.
Astfel, oamenii au încercat să imite oțelul de Damasc prin folosirea altei materii prime și cu ajutorul alor tehnici de manufacturare.
Totuși, mai multe persoane susțin că au redescoperit metoda prin care se producea oțelul de Damasc.
Se crede că lama de cuțit făcută din oțel de Damasc avea abilitatea de a tăia țeava unei puști sau de a tăia un fir de păr care cade pe lamă, dar nu există dovezi care să susțină aceste afirmații.
Potrivit unor cercetători din Germania, într-o astfel de lamă s-a găsit nanotuburi de carbon. Unii experți se așteaptă să descopere mai multe nanotuburi în relicve astfel ca acestea să fie analizate mai îndeaproape.