Deputata Elena Uioreanu, vizată în ancheta în care au fost făcute percheziții la CJ Cluj
Sursele citate au declarat că deputata PNL Elena Uioreanu este în atenția anchetatorilor în dosarul în care se fac cercetări pentru fapte de corupție, care ar fi fost comise în perioada 2013-2014, de către persoane din conducerea Consiliului Județean.
În acest dosar, procurorii Serviciului Teritorial Cluj al DNA au făcut, miercuri dimineață, percheziții la locuința președintelui Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, acesta declarând, la momentul perchezițiilor, că pune la dispoziția anchetatorilor documente, fără a face alte precizări.
Ulterior, Horea Uioreanu a fost dus de la domiciliul său din Cluj-Napoca la sediul CJ, el plecând de la locuință împreună cu anchetatorii care i-au percheziționat casa.
Percheziții au loc, miercuri, la mai multe adrese din județul Cluj, printre care și la Consiliul Județean, într-un dosar privind presupuse fapte de corupție, în acest caz fiind vizat și președintele CJ, Horea Uioreanu, potrivit unor surse judiciare faptele vizând dare și luare de mită.
Birourile președintelui CJ Cluj și ale altor directori din Consiliul Județean Cluj au fost sigilate.
Șefa Direcției de Dezvoltare și Investiții de la Consiliul Județean Cluj, Mariana Rațiu, a fost adusă la sediul instituției de către doi anchetatori, care au făcut percheziții și la locuința acesteia.
Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că în acest caz sunt vizate finanțări bugetare către societăți comerciale private apropiate lui Horea Uioreanu, care ar fi dat contracte cu finanțare din bani publici unor firme deținute de persoane apropiate acestuia, el primind ulterior o parte din acești bani.
În anchetă ar fi vizat și omul de afaceri Ioan Bene, proprietarul Napoca Construcții SA, firma care care a construit noua pistă a Aeroportului din Cluj, au precizat sursele citate.
Anchetatorii au făcut percheziții și la Aeroportul din Cluj, de unde vor ridica documente.
În același dosar ar fi vizat și consilierul județean Ioan Petran, președintele PNL Cluj-Napoca și conferențiar la Facultatea de Construcții a Universității Tehnice din Cluj. Procurorii au făcut percheziții atât la locuința lui Petran, cât și la biroul acestuia de la Facultatea de Construcții.
Direcția Națională Anticorupție a anunțat, într-un comunicat de presă, că procurorii Serviciul Teritorial Cluj fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, în perioada 2013-2014, de către persoane cu funcție de conducere de la nivelul autorităților locale.
Potrivit DNA, în această cauză au fost făcute, miercuri, percheziții domiciliare la 11 adrese din municipiul Cluj-Napoca, la sediile unor societăți comerciale, la instituții publice și la domiciliile unor persoane.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu (PNL), și soția sa, Elena, deputat, au divorțat în luna decembrie 2013.