Deputații au pus banii partidelor la adăpost de Fisc. Ce se va întâmpla cu conturile bancare pentru campania electorală

Publicat: 31 03. 2016, 11:16

Amendamentele adoptate miercuri rapid de deputați aduc o serie de modificări în ceea ce privește conturile bancare folosite pentru campaniile electorale, dar și în direcția veniturilor pe care partidele le pot obține prin închirierea sediilor pe care le au în proprietate.

Astfel, proiectul de lege inițiat de senatorii PSD Nicolae Moga, Șerban Nicolae și Florea Voinea și înregistrat la Senat în luna octombrie a anului trecut a ajuns în februarie la Comisia Juridică, acolo unde i-a fost adăugat un nou amendament care stipulează că toate conturile bancare ale partidelor deschise pentru a fi folosite în campania electorală sunt exceptate de la executarea silită.

„La articolul 28, după alineatul (13) se introduce un nou alineat, alin. (13′), cu următorul cuprins:

(13′) Conturile bancare pentru campania electorală, prevăzute la alin. (1) și (2) și la art. 3 alin. (9), au statut de afectațiune specială și nu sunt supuse executării”, se arată în modificarea adusă Legii 334/2006.

Un alt amendament adoptat miercuri de Camera Deputaților este cel referitor la modul în care partidele pot utiliza sediile pe care le dețin pentru închiriere, fapt care le aduce venituri suplimentare. Astfel, forma actuală a legii prevede că partidele puteau să închirieze spațiile doar pentru conferințe, acțiuni social-culturale sau pentru organizarea birourilor parlamentare, prin modificările adoptate astăzi de deputați se stabilește că formațiunile politice pot să se folosească de sediul propriu pentru orice activitate:

„La articolul 16 alineatul (1), litera e) se modifică și va avea următorul cuprins:
e) închirierea spațiilor aflate în patrimoniul propriu, fără a aduce atingere moralei publice, ordinii sau imaginii partidului politic”, stipulează unul dintre amendamente.

În susținerea inițiativei, inițiatorii au invocat dispozițiile articolului 44, alin. (1) din Constituția României care prevede că dreptul la proprietate și creanțele asupra statului sunt garantate și că exercițiul acestor drepturi poate fi restrâns doar prin lege, în situația în care „se impune, după caz, pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a morale publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav”.

„Având în vedere că, în conformitate cu dispozițiile ar. 1 din Legeea nr. 334/2006 republicată, potrivit cărora principiile finanțării activității partidelor politice și a campaniilor electorale sunt cele ale legalității, egalității de șanse, principiul transparenței veniturilor și cheltuielilor, al independenței partidelor politice și a candidaților față de finanțatori, precum și principiul integrității competiției politice și electorale și, potrivit prevederilor art. 2 ale aceluiași act normativ, partidele politice pot deține, în condițiile legii, bunuri mobile și imobile care sunt necesare realizării activității specifice, considerăm că se impune eliminarea excepției prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e), care prevede închirierea spațiilor aflate în patrimoniul propriu al partidelor doar pentru conferințe sau acțiuni social-culturale și pentru organizarea birourilor parlamentare”, se arată în expunerea de motive atașată proiectului de act normativ.

Aceste explicații au fost, însă, demontate de Guvern, care în punctul de vedere transmis a arătat că motivele invocate nu stau în picioare, întrucât partidele beneficiază de statutul de persoană juridică de drept public, iar realizarea de profit nu se regăsește în scopul funcționării lor.

„Pentru a-și putea desfășura activitatea în vederea îndeplinirii misiunii publice prevăzute de lege, partidele politice beneficiază, conform Legii nr. 334/2006, de surse de finanțare publică și privată. (…) În principiu, partidele politice nu pot desfășura activități aducătoare de profit, întrucât nu acesta este scopul constituirii și funcționării lor”, se arată în punctul de vedere al Guvernului.

Camera Deputaților este for decizional, astfel încât legea va fi trimisă președintelui Klaus Iohannis spre promulgare.

Această modificare legislativă a fost susținută atât de liderul PSD, Liviu Dragnea, cât și de copreședinții PNL, Alina Gorghiu și Vasile Blaga.