Deputații l-au SCĂPAT DE ARESTARE pe Cristian Rizea. Aleșii au fost de acord doar cu reținerea pesedistului
Înaintea voturilor pe cererile DNA, Rizea îi rugase să nu-i ridice imunitatea, spunând că a acționat „cu bună credință”. Social-democratul a vorbit despre copilul pe care l-a adoptat, arătând că, prin votul lor, deputații vor decide dacă băiatul va avea sau nu o familie. În plus, Rizea a acuzat abuzuri ale DNA și a declarat că singura probă în dosarul său este un denunț, așa cum e acum „la modă, pentru că denunțurile sunt reginele probatoriului”. Rizea a mai spus și că, printr-un vot negativ, deputații nu l-ar ajuta în niciun fel, dimpotrivă, ar contribui la „refacerea normalității unei anchete judiciare”.
„Vă recunosc și emoția pe care o am într-o asemenea postură și mâhnirea că după atâția ani de politică mă aflu într-o asemenea situație. (…) În mod normal v-aș fi cerut să nu votați împotriva intereselor justiției, și astăzi vă cer să nu votați împotriva intereselor justiției, dar vă spun că justiția nu înseamnă arestări preventive, nerespectarea dreptului la apărare, la un proces echitabil. Justiția, în schimb, înseamnă analizarea faptelor de către un judecător, iar asta se poate face și fără arestarea mea preventivă”, a spus Cristian Rizea în plenul Camerei Deputaților.
În plenul Camerei Deputaților, Cristian Rizea a acuzat abuzuri ale DNA, susținând că arestarea sa nu trebuia să fie dispusă înainte să fie audiat și nici înainte să aibă dosarul la dispoziție pentru a-și putea pregăti apărarea. Deputatul PSD a susținut că a fost „ridicat de pe stradă” fără motiv, în condițiile în care acesta spusese deja că s-ar fi prezentat la DNA de bunăvoie.
„Care sunt rațiunile de ordin uman, și dacă vreți de ordin politic care să justifice arestarea mea preventivă? Care sunt rațiunile pentru care s-a cerut arestarea mea de către procurori înainte de a fi audiat în cauză, înainte de a mi se pune la dispoziție dosarul și înainte de a mi se permite să-mi fac apărarea alături de avocații mei. (…) Nu aș fi fugit de procurori, eu mă duceam de bunăvoie când mă chemau. (…) Sunt cercetat într-o cauză penală și înțeleg și rațiunile, și exigențele, și obligațiile unei astfel de situații, ceea ce nu voi înțelege niciodată este modul în care se face anchetă în România. Nu este normal ca într-o țară democratică un cetățean să nu fie lăsat să-și facă apărarea, să-și studieze dosarul, să fie ridicat de pe stradă”, a mai spus Rizea.
Deputatul PSD a făcut apel la colegii săi să nu-i ridice imunitatea spunând că a acționat „cu bună credință” și adăugând că, printr-un vot negativ, deputații nu ar bloca acțiunile justiției, ci, dimpotrivă, ar avea acum ocazia să aducă la normal procesul desfășurării anchetelor judiciare.
„Printr-un vot negativ nu mă ajutați pe mine, nu-l favorizați pe Cristian Rizea și nici nu blocați ancheta, dragi colegi, dimpotrivă, ancheta merge mai departe, însă ceea ce refaceți este normalitatea unei anchete judiciare. (…) Ceea ce este frapant este că în referatul procurorilor sunt considerat pericol pentru ordinea publică. acest lucru îl apreciez ca inacceptabil. (…) Delațiunea stă și în cazul meu ca singurul argument al procurorilor”, a adăugat deputatul.
Rizea arată și că în cazul său singura probă din dosar ar fi un denunț, după cum este acum „la modă” și le impută procurorilor că ar fi trebuit să verifice dacă declarațiile sunt adevărate înainte să ceară ca el să fie arestat.
„Denunțul este singura probă din dosar. Procurorii trebuiau să verifice adevărul înainte să ceară arestarea mea. știm cu toții că este moda denunțurilor, că denunțurile sunt reginele probatoriului. (…) Denunțătorul meu și-a schimbat declarațiile din 2011 și a negociat libertatea mea pentru el și cu prețul libertății altora”, a mai declarat Rizea la microfonul central.
Social-democratul a vorbit și despre familia sa și a arătat că are un băiețel pe care l-a adoptăt imediat după naștere și că procedura se finalizează în luna noiembrie, spunându-le deputaților că de votul lor depinde dacă băiatul va avea sau nu o familie.
„Știti ca am o familie, un copil. Am acest copil de 2 ani și jumatate, ceea ce nu știți este că acest copil, la două ore și jumătate după ce s-a născut, a fost adoptat de către mine și soția mea. Această procedură se încheie în luna noimebrie a acestui an, potrivit legislației din România. Doamnelor și domnilor, vă las pe dumneavoastră să decideți dacă pot continua această procedură și dacă fiul meu va avea o familie”, a conchis deputatul PSD.
Deputații din Comisia juridică au avizat pozitiv luni cererea DNA privind arestarea social-democratului Cristian Rizea, cu 11 voturi „pentru”, 3 voturi „împotrivă” și 5 abțineri.
Procurorii DNA au cerut Camerei Deputaților încuviințarea reținerii și arestării deputatului Cristian Rizea, acuzat de trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor.
„La data de 2 decembrie 2009, potrivit unei înțelegeri anterioare, inculpatul Rizea Cristian a primit de la inculpatul Colțea Lucian, om de afaceri cu cetățenie americană, suma de 200.000 euro, iar la câteva zile, la data de 6 decembrie 2009, a primit suma de 100.000 euro – în total 300.000 euro – pentru ca în schimb să intervină la nivelul a două autorități, Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAPPS) și primăria comunei Chiajna, astfel încât Colțea Lucian să beneficieze de urgentarea procedurilor de retrocedare a unui teren situat într-o zonă rezidențială din municipiul București”, se arată într-un comunicat al DNA.