Prima pagină » Știri » Deputatul Mihail Boldea a avut o cădere nervoasă în sala de judecată după ce a aflat că tatăl său a decedat

Deputatul Mihail Boldea a avut o cădere nervoasă în sala de judecată după ce a aflat că tatăl său a decedat

Deputatul Mihail Boldea a avut o cădere nervoasă în sala de judecată după ce a aflat că tatăl său a decedat
Deputatul Mihail Boldea, arestat pentru fraude imobiliare, a fost scos pe brațe, miercuri, din sala de judecată a instanței supreme, după ce a aflat că tatăl său a decedat.

Deputatul Mihail Boldea, arestat pentru fraude imobiliare, a fost scos pe brațe, miercuri, din sala de judecată a instanței supreme, după ce a aflat că tatăl său a decedat.

În timp ce se afla în boxa acuzaților, așteptând ca instanța supremă să dezbată legalitatea măsurii arestării preventive a deputatului, acesta a aflat că tatăl său a decedat.

Mihail Boldea a avut o cădere nervoasă, a început să plângă puternic și să strige „L-ați omorât pe tata!”.

Săptămâna trecută, deputatul Mihail Boldea a fost deferit justiției de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciu Teritorial Galați, pentru fraude imobiliare în valoare de aproximativ un milion de euro.

„Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată a 19 inculpati, 11 în stare de arest preventiv, urmare a destructurării unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals în înscrisuri oficiale și uz de fals”, precizează DIICOT, într-un comunicat remis, joi, agenției MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, inculpații au acționat sub coordonarea liderului grupării, inculpatul Mihail Boldea, deputat în Parlamentul României.

„Membrii grupării, printre care Bolboceanu Mihaela Cristina, avocat din cadrul Baroului Galați și Luchiniuc Aurica, fost arbitru din cadrul Curții de Arbitraj Galați, identificau terenuri și imobile, situate în zone centrale ale municipiului Galați, proprietatea Consiliului Local Galați sau a unor persoane fizice, o parte din imobile fiind indisponibilizate în vederea confiscării speciale în cauze penale, pe care le treceau în proprietatea altor membri ai grupului. În acest scop, inculpații au utilizat hotărâri judecătorești falsificate sau pronunțate în baza unor acte false, respectiv hotărâri arbitrale, pronunțate în fals. Membrii grupării înstrăinau ulterior imobilele către terțe persoane, cumpărători de bună credință, modalitate în care obțineau beneficii financiare substanțiale”, explică DIICOT.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este estimat la aproximativ un milion de euro.

„În sarcina inculpaților se mai reține că au încercat să obțină suma de aproximativ 5 milioane lei, prin inducere în eroare și folosire de mijloace frauduloase, respectiv a unui contract de prestări servicii falsificat și a unui bilet la ordin completat în fals, în dauna unei societăți comerciale din municipiul Galați”, precizează sursa citată.

Cei 19 sunt acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, asupra vinovăției lor urmând să se pronunțe Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit procedurii, miercuri, ICCJ a luat în discuție legalitatea măsurii arestării preventive, ședința fiind secretă.

La un moment dat, din sala de judecată, Boldea, care plângea în hohote, a fost scos pe brațe de polițiștii instanței.

Citește și