Prima pagină » Știri » Deputatul Nicolae Păun poate fi arestat. Deputații i-au ridicat imunitatea

Deputatul Nicolae Păun poate fi arestat. Deputații i-au ridicat imunitatea

Deputatul Nicolae Păun poate fi arestat. Deputații i-au ridicat imunitatea
Camera Deputaților a încuviințat miercuri cererea DNA privind arestarea deputatului Nicolae Păun, au declarat pentru MEDIAFAX surse parlamentare.

Rezultatul a fost confirmat oficial de conducerea Camerei Deputaților. În favoarea solicitării procurorilor s-au pronunțat 165 de deputați, înregistrându-se 86 de voturi ”împotrivă”.

DNA a solicitat avizul Camerei Deputaților pentru reținerea și arestarea preventivă a deputaților Mădălin Voicu și Nicolae Păun. Dosarul vizează deturnarea de fonduri și spălarea de bani în două proiecte finanțate din fonduri europene, implementate de Asociația Partida Romilor în perioada 2010-2013. În ambele proiecte, peste 3.000 de persoane defavorizate au fost incluse în acest program fără știința lor, selectate de partidul lui Păun, iar angajații proiectelor au fost obligați să vireze câte 5% din salarii către Partida Romilor. Prejudiciul total se ridică la peste 24 de milioane de lei. Pentru a-și acoperi fraudele, Păun a inițiat un act normativ privind amnistia unor contribuții fiscale, conform DNA. Totodată, Păun l-ar fi plătit cu peste 217.000 de lei pe Mădălin Voicu, precum și cu un salariu lunar pe soția acestuia, ca să intervină pentru aprobarea finanțărilor, pentru promovarea unei directive care să amnistieze neplata contribuțiilor la asigurările de sănătate sau la ANAF, în legătură cu neplata impozitelor pentru persoanele plătite de Partida Romilor, conform DNA.

În acest dosar sunt urmăriți penal și foștii șefi ai ANAF, Gelu Diaconu și Mihai Vătășoiu, pentru abuz în serviciu și favorizarea făptuitorilor. Cei doi sunt acuzați că au emis două directive prin care îi scuteau de la plata impozitelor pe oamenii folosiți de Păun și Partida Romilor, în proiectele europene în care ar fi deturnat fonduri.

 

Citește și