Deputatul PSD Anghel Stanciu a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru conflict de interese
Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) l-au condamnat, luni seară, pe deputatul Anghel Stanciu la șase luni de închisoare cu suspendare, însă decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.
De asemenea, el a fost obligat la plata a 3.000 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, și 50 de lei, onorariul parțial pentru apărătorul din oficiu.
„În baza art. 81 din Codul penal anterior dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de șase luni închisoare pe durata unui termen de încercare de doi ani și șase luni stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 82 din Codul penal anterior”, se precizează în minuta instanței supreme.
Anghel Stanciu este și președintele Senatului Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași.
În noiembrie 2013, deputatul PSD de Iași Anghel Stanciu a fost trimis în judecată pentru conflict de interese, fiind acuzat că și-a angajat fiul și nora la biroul său parlamentar din Iași, aceștia obținând astfel venituri de peste 65.000 de lei.
Procurorii arătau, în actul de sesizare a instanței, că deputatul Anghel Stanciu a încheiat cu fiul său două contracte civile prin care acesta a fost angajat, în perioada 2007-2011, la biroul său parlamentar. Fiul lui Stanciu a obținut, în baza celor două contracte, venituri de 38.945 de lei.
Totodată, Anghel Stanciu a angajat-o pe nora sa, în perioada 2008-2011, în baza unui contract civil, la biroul lui parlamentar, aceasta obținând astfel venituri de 26.934 de lei, precizau procurorii.
În decembrie 2011, Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizat de Agenția Națională de Integritate să facă cercetări în cazul deputatului Anghel Stanciu, după ce a constatat că acesta și-a angajat fiul și nora la biroul său parlamentar din Iași.
Potrivit Codului Penal, „conflictul de interese constă în îndeplinirea, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, a unui act ori participarea la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv”.