Deputatul PSD Nicolae Vasilescu condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare

Deputatul PSD Nicolae Vasilescu condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare
Publicat: 11/12/2013, 12:00
Actualizat: 01/05/2015, 10:26

Deputatul PSD Nicolae Vasilescu a fost condamnat definitiv de Curtea Supremă la doi ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență. Deputatul a fost trimis în judecată pentru infracțiuni pe care le-a comis pe când era șef al Direcției Legislative din cadrul Camerei Deputaților. Decizia Curții Supreme este definitivă astfel că deputatul urmează să fie încarcerat într-un penitenciar.

Fostul șef al Departamentului Legislativ al Camerei Deputaților, actualul deputat Nicolae Vasilescu, și alte două persoane au fost trimise în judecată de DNA în 2012, care îi acuză că ar fi cerut de la reprezentantul unor firme două milioane de lei pentru a interveni la Consiliul Județean Constanța în cazul unor plăți restante ale unor primării.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța i-au trimis în judecată pe Nicolae Vasilescu, înalt funcționar public, în 2011 și șef al Departamentului Legislativ al Camerei Deputaților, și pe Lupșa Realini, ambii acuzați de trafic de influență. De asemenea, Eugeniu Mija a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru două infracțiuni de trafic de influență, se arată într-un comunicat de presă de luni al DNA.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în cursul lunii noiembrie 2011, Eugeniu Mija, Realini Lupșa și Nicolae Vasilescu au pretins de la reprezentantul legal al unor societăți comerciale (denunțător) suma de 2.000.000 de lei, reprezentând 40 la sută din valoarea totală a unor lucrări de construcții efectuate în anii 2008 și 2009 de firmele denunțătorului în beneficiul a cinci primării din județul Constanța.

„Banii au fost pretinși pentru ca inculpații să intervină pe lângă persoane cu funcții de decizie din cadrul Consiliului Județean Constanța și pe care să îi determine să dispună achitarea către firmele denunțătorului a datoriei primăriilor respective, în sumă totală de 5.000.000 RON. Suma de 2.000.000 RON urma a fi împărțită între cei trei inculpați după recuperarea efectivă și în tranșe a datoriilor respective”, notează procurorii în documentul citat.

De asemenea, în 10 ianuarie, Eugeniu Mija a pretins de la denunțător suma de 20.000 de euro, pe care ulterior a redus-o la 15.000 de euro, pentru a interveni pe lângă președintele Consiliului Județean Constanța și pentru a-l determina pe acesta să deblocheze fondurile necesare achitării acelorași datorii către firmele denunțătorului. În 6 februarie, Eugeniu Mija a primit de la denunțător suma de 15.000 de euro, procurorii procedând la constatarea infracțiunii flagrante.

Tribunalul Constanța a dispus, în 7 februarie, arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Eugeniu Mija, măsura fiind prelungită ulterior. În cazul lui Realini Lupșa, procurorii au dispus măsura obligării de a nu părăsi țara pe un termen de 30 de zile, interdicție ce a fost prelungită.

Procurorii au colaborat la instrumentarea acestui dosar cu ofițeri ai Serviciului de Informații și Protecție Internă Constanța și Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Constanța.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal