Prima pagină » Știri » Deraierile Mocăniței, din cauza vitezei prea mari. Nereguli tehnice, mâncare expirată și vagoane murdare

Deraierile Mocăniței, din cauza vitezei prea mari. Nereguli tehnice, mâncare expirată și vagoane murdare

Deraierile Mocăniței, din cauza vitezei prea mari. Nereguli tehnice, mâncare expirată și vagoane murdare
Cele două deraieri ale trenului turistic Mocănița de pe Valea Vaserului s-au produs, cel mai probabil, din cauza vitezei prea mari.La societatea din Vișeu de Sus care administrează Mocănița s-au găsit mai multe nereguli tehnice, alimente expirate în sediu, iar vagoanele trenului nu au fost curățate.

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Maramureș transmis, miercuri, comisia de control a cerut de la administratorul și juristul societății care oferă servicii turistice documente și a întocmit un raport care a fost transmis la Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Transporturilor și Agenția de Investigare Feroviară Română.

„Comisia mixtă (…) s-a deplasat în teritoriu pentru a efectua verificări cu privire la cele două incidente produse de deraierea trenului de cale ferată forestieră Mocănița. (…) Cauzele celor două deraieri ale trenului de cale ferată forestieră sunt în cercetare și vor fi comunicate după finalizarea expertizelor tehnice. Operatorul SC CFF Vișeu de Sus SRL a menționat ca o posibilă cauză viteza neadaptată pe tronsonul unde s-au produs cele două incidente, respectiv deraierea trenului. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș a luat act de ultimul incident, în care a avut loc desprinderea vagoanelor trenului și a dispus efectuarea de verificări și aplicarea de măsuri corespunzătoare din punct de vedere al siguranței circulației feroviare”, se arată în comunicat.

La sediul societății din Vișeu de Sus care administrează Mocănița au fost găsite mai multe nereguli tehnice și organizatorice de către ISU Maramureș, respectiv puține mijloace de primă intervenție.

„Mijloacele de primă intervenție și căile de evacuare nu erau marcate cu indicatoare de securitate, deficiențe care s-au remediat pe timpul controlului. La locul de muncă nu este întocmită și afișată organizarea apărării împotriva incendiilor. Pompierii maramureșeni au sancționat societatea cu avertisment și au solicitat întocmirea și afișarea planului”, se mai arată în comunicat.

De asemenea, IPJ Maramureș a început cercetarea celor două incidente și a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus. Totodată, la Serviciul de Investigații Criminale Maramureș mai există un alt dosar penal aflat în supravegherea aceleiași unități de parchet, în care se fac cercetări pentru exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, care a fost, inițial, în instrumentare la structura de Poliție Transporturi, Biroul Maramureș.

Alte nereguli la sediul societății din Vișeu de Sus care administrează Mocănița au fost constatate de comisia mixtă de control în domeniul prestării de servicii alimentare, fiind identificate produse alimentare cu dată limită expirată, respectiv produse alimentare cu stare termică modificată, caz în care s-a întocmit un proces verbal de constatare și s-a aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 14.000 lei și retragerea produselor alimentare neconforme.

„În partea de prestări servicii nealimentare, vagoanelor trenului nu au fost igienizate. Blocul alimentar și bucătăria este nefinalizată, zidăria și alte elemente de construcție sunt nefinalizate, motiv pentru care s-a dispus oprirea temporară a activității”, se precizează în comunicat.

Cele două deraieri ale Mocăniței sunt cercetate și pe linia securității și sănătății în muncă la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Maramureș.

Totodată, un expert tehnic judiciar a fost solicitat pentru o expertiză tehnică a materialului rulant implicat în evenimente și a infrastructurii feroviare.

Infrastructura feroviară a Mocăniței este deținută de către Regia Națională a Pădurilor – Direcția Silvică Maramureș fiind utilizată de către mai multe societăți comerciale.

În 10 august, locomotiva Mocăniței a deraiat pe Valea Vaserului, în județul Maramureș, iar 12 persoane au ajuns la spital, rănite. În trenul de linie îngustă se aflau aproximativ 200 de persoane.

Câteva zile mai târziu a deraiat un vagon al Mocăniței, însă nu au fost victime.

Traseul Mocăniței are o lungime de peste 46 de kilometri, o cursă zilnică tur-retur având o durată de cinci ore și jumătate, între orele 9 – 14.30.

 

Citește și