DESCINDERI la proxeneți în Timișoara. Tinerele obligate să se prostitueze erau racolate și dintr-un adăpost, unele aveau handicap

Publicat: 09 08. 2012, 10:56
Actualizat: 02 02. 2019, 08:31

Polițiștii de la Combaterea crimei organizate, coordonați de procurorii DIICOT, au descins, joi dimineață, la două adrese din Timișoara unde locuiau patru bărbați suspectați de trafic de persoane și tâlhării.

Potrivit anchetatorilor, unul dintre suspecți este un bărbat în vârstă de 60 de ani care în urmă cu zece ani a fost arestat pentru proxenetism și acte sexuale cu minori. Acum, acesta, împreună cu alți trei bărbați, obligau fete de 12-15 ani să se prostitueze, iar pe clienții acestora îi tâlhăreau.

Anchetatorii mai spun că cei patru bărbați întrețineau relații sexuale cu aceste fete, după care le trimiteau să își racoleze clienții în zona Gării de Nord din Timișoara, tarifele practicate fiind cuprinse între 30 și 50 de lei.

În urma descinderilor de joi, două persoane au fost ridicate și duse la audieri, fiind suspectate de tâlhărie, trafic de minori și trafic de persoane și viol.


UPDATE Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Poliția Română, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara și procurorii DIICOT au documentat activitatea infracțională a unei rețele de criminalitate organizată formată din cinci persoane suspectate că au recrutat, traficat și exploatat sexual mai multe tinere, șase dintre acestea fiind minore.

Victimele, provenite din toate zonele țării, din familii dezorganizate și fără niciun venit, erau obligate în permanență de către membrii rețelei să întrețină relații sexuale cu clienți în zona Gării de Nord Timișoara și în apartamente închiriate în municipiu.

Conform sursei citate, pentru a le determina să se prostitueze suspecții aveau un comportament violent .

Tinerele care se prostituau primeau bani doar câteodată, ele fiind plasate de la un suspect la celălalt și violate inclusiv de aceștia.

Anchetatorii au stabilit ca suspecții profitau de starea precară a victimelor și le ofereau sume de bani infime pentru a întreține relații sexuale cu ei sau cu alți clienți racolați de ei, reușind, astfel, să recruteze chiar și fete cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani.

Totodată, tinerele erau racolate și dintre persoanele cazate într-un adăpost de noapte din Timișoara, suspecții urmărind racolarea unor persoane cu grad de handicap.

Suspecții sunt cercetați pentru constituirea unui grup infracțional organizat în scopul comiterii infracțiunilor de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism.

Conform sursei citate, persoanele cercetate urmează să fie prezentate de către procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara judecătorilor de la Tribunalului Timiș, cu propunere de arestare preventivă, riscând până la 15 ani de închisoare.

În acest caz, la Timișoara au avut loc, joi dimineață, mai multe percheziții.

Potrivit anchetatorilor, unul dintre suspecți este un bărbat în vârstă de 60 de ani care în urmă cu zece ani a fost arestat pentru proxenetism și acte sexuale cu minori. Acum, acesta, împreună cu alți bărbați, obligau fete de 12-15 ani să se prostitueze, iar pe clienții acestora îi tâlhăreau.