Descoperire importantă a inspectorilor internaționali în Siria: „Acesta este un indiciu puternic că au mințit”

Publicat: 08 05. 2015, 20:42

Mostrele colectate de experții OIAC în decembrie 2014 și ianuarie 2015 conțin gaz sarin și VX, au explicat surse citate sub protecția anonimatului.

„Acesta este un indiciu puternic că au mințit despre distrugerea gazului sarin. Autorităție siriene nu au putut oferi o explicație legitimă privind aceste descoperiri”, a precizat unul dintre experții citați.

În anul 2013, Statele Unite au amenințat regimul Bashar al-Assad cu o intervenție militară după o serie de presupuse atacuri cu gaz sarin soldate cu aproximativ 100 de morți în zona Ghouta, o suburbie a Damascului. Regimul sirian a evitat intervenția militară promițând eliminarea armamentului chimic, pe care l-a predat inspectorilor internaționali.

Siria se confruntă, începând din martie 2012, cu revolte reprimate violent și cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forțele opoziției și grupuri teroriste, inclusiv organizația sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak și Siria / Stat Islamic în Irak și Levant). Bilanțul conflictului depășeste 200.000 de morți.